CIRCULARĂ privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea
Comentarii |
|
BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
CIRCULARĂ
privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea
Art. 1. — În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 30 octombrie 2023, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea.
Art. 2. — Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal Aur
Valoare nominală 100 lei
Titlu 900^
Formă rotundă
Diametru 21 mm
Greutate 6,452 g
Cant zimțat
Calitate proof
Aversul monedei redă una dintre sculpturile lui Dimitrie Paciurea, „Gigantul”, inscripția „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura și anii între care a trăit Dimitrie Paciurea „1873” și „1932”, alături de una dintre operele acestuia, „Himera Văzduhului”.
Art. 3. — Monedele din aur vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Art. 4. — Monedele din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea au putere circulatorie pe teritoriul României.
Art. 5. — Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 20 octombrie 2023.
Nr. 48.
← ORDIN pentru modificarea Ordinului ministrului educației nr.... |
---|