ANEXĂ - STRATEGIA. - HG nr. 46/2013 - aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă“ – S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia
STRATEGIA
de privatizare a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă“ - S.A. și mandatul Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia
1.Obiectivele strategiei de privatizare
1.1. Obiectivul principal ale strategiei de privatizare, denumită în continuare strategia, este maximizarea prețului ce poate fi obținut din vânzarea pachetului de acțiuni deținut de stat la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă“ - S.A., denumită în continuare C.F.R. Marfă.
1.2. Pentru îndeplinirea obiectivului principal al strategiei, Ministerul Transporturilor, denumit în continuare MT, este mandatat să vândă pachetul majoritar de acțiuni din capitalul social al C.F.R. Marfă, inclusiv în privința pachetului de acțiuni care va fi deținut de stat în urma conversiei creanțelor statului față de C.F.R. Marfă în acțiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul.
1.3. Elementele esențiale ale mandatului MT pentru atingerea acestui obiectiv sunt:
a) luarea măsurilor necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și finalizarea tranzacției;
b) maximizarea prețului ce poate fi obținut și maximizarea primei de control pe care investitorii ar fi dispuși să o plătească, prima de control semnificând prima pe care un investitor este dispus și se decide să o plătească, peste valoarea de piață a societății, în vederea dobândirii unei poziții de control în cadrul acesteia.
1.4. În subsidiar, MT urmărește:
a) reducerea duratei procesului de privatizare și simplificarea derulării transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor C.F.R. Marfă, în condițiile legii și în condiții de transparență, pentru a asigura imperativul încadrării în termenele convenite cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială;
b) respectarea dreptului investitorilor de a fi informați asupra derulării procesului de privatizare și de a beneficia de suficient timp pentru formularea și fundamentarea corespunzătoare a prețului oferit;
c) respectarea angajamentelor asumate de C.F.R. Marfă în relațiile cu organismele interne și internaționale ori decurgând din obligațiile asumate de statul român și care intră în sfera de responsabilitate a C.F.R. Marfă și monitorizarea postprivatizare a acestei obligații;
d) respectarea obligațiilor C.F.R. Marfă prevăzute în legislația națională care reglementează pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, precum și menținerea capacităților de apărare și păstrarea rezervelor de mobilizare deținute de C.F.R. Marfă în parametri normali și monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii acestor obligații;
e) atragerea unui investitor strategic și/sau financiar, investitor/grup de investitori, care să permită accesul C.F.R. Marfă la atingerea obiectivelor comunitare privind implementarea unui sistem modern de transport, viabil din punct de vedere economic, social și al protecției mediului, prin dezvoltarea politicilor practicate de C.F.R. Marfă în asigurarea serviciilor de transport feroviar public de marfă și creșterea cotei de piață a C.F.R. Marfă la nivelul Uniunii Europene.
2.Pregătirea procesului de privatizare
2.1. MT, în calitate de instituție publică implicată, coordonează întregul proces de pregătire și realizare a privatizării C.F.R. Marfă.
2.2. MT va lua măsurile necesare pregătirii procesului de privatizare a C.F.R. Marfă și va realiza următoarele acțiuni, în cazul în care împrejurările legate de implementarea strategiei o impun:
a) va putea contracta, după caz, conform prevederilor legale în vigoare, servicii de consultanță/asistență de specialitate prin consultanți pe întreg parcursul implementării strategiei, care vor fi suportate din bugetul anual de venituri și cheltuieli al MT aprobat pentru activitatea de privatizare;
b) va colabora cu Consiliul Concurenței, cu C.F.R. Marfă și cu alte autorități ale statului pentru îndeplinirea formalităților legale necesare pentru prenotificarea/notificarea la Comisia Europeană a elementelor susceptibile a fi interpretate ca ajutor de stat în cadrul implementării strategiei;
c) va acorda mandatul împuterniciților mandatați să reprezinte interesele capitalului de stat în Adunarea generală a acționarilor C.F.R. Marfă pentru operațiunile care se impun pentru pregătirea și realizarea privatizării C.F.R. Marfă;
d) va analiza oportunitatea modificărilor necesare asupra actului constitutiv al C.F.R. Marfă, precum și asupra promovării unor proiecte de acte normative care adaptează prevederile legale în vigoare cu incidență asupra organizării și funcționării C.F.R. Marfă;
e) va dispune C.F.R. Marfă să contracteze, după caz, servicii de consultanță pentru orice expertize, evaluări în litigii, documentații solicitate de autoritățile competente de mediu, precum și alte asemenea documente/măsuri care au ca scop implementarea procesului de pregătire și realizare a strategiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
f) va dispune măsuri în sarcina C.F.R. Marfă pentru urgentarea clarificării situației juridice a terenurilor/amplasamentelor deținute de C.F.R. Marfă, cu titlu sau fără titlu, inclusiv prin prisma minimalizării posibilelor litigii având acest obiect;
g) va depune diligentele legale necesare pentru obținerea certificatelor de obligații bugetare de la creditorii bugetari;
h) va include prin contractul-cadru, parte a dosarului de prezentare, clauze referitoare la îndeplinirea de către C.F.R. Marfă a obligațiilor de natură strategică și a celor privind apărarea țării, ce îi revin potrivit legislației în vigoare și acordurilor internaționale încheiate;
i) va solicita C.F.R. Marfă luarea măsurilor ce se impun ca în termen de 10 zile de la depunerea documentației complete și însoțite de bilanțul de mediu, după caz, dar nu mai mult de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, să obțină de la autoritatea competentă pentru protecția mediului actele de reglementare aferente amplasamentelor/activelor, definite ca atare de legislația în vigoare în domeniul privatizării coroborată cu legislația în domeniul protecției mediului, deținute de C.F.R. Marfă care să evidențieze obligațiile de mediu, și termenele de realizare a acestora, volumul de investiții de mediu, precum și răspunderile și sursele potențiale de răspundere pentru daune aduse mediului, ce sunt și rămân în sarcina C.F.R. Marfă, pentru fiecare amplasament;
j) va lua măsurile necesare pentru derularea unei campanii de promovare mediatică necesare implementării strategiei, în țară și străinătate, sumele aferente fiind suportate din bugetul de venituri și cheltuieli al MT aprobat pentru activitatea de privatizare;
k) va solicita C.F.R. Marfă notificarea creditorilor cu privire la posibilitatea modificării structurii acționariatului, ca urmare a privatizării, și va determina C.F.R. Marfă să depună toate diligentele în vederea obținerii acordului finanțatorilor externi în cazul prevederii în acordurile de împrumut a unor astfel de clauze sau în contractele de credit externe, contractate direct ori garantate de stat;
l) va colabora cu celelalte organe ale administrației publice centrale de stat și cu reprezentanții organismelor internaționale, în principal Comisia Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, pe tot parcursul pregătirii și implementării strategiei, în scopul identificării măsurilor care ar fi posibile pentru optimizarea procesului;
m) va lua măsurile necesare pentru organizarea camerei de date, publicarea anunțului publicitar și punerea la dispoziție, contra cost, a dosarului de prezentare privind oferta de vânzare a acțiunilor C.F.R. Marfă conform prezentei strategii, denumit în continuare dosar de prezentare;
n) va promova proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea condițiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni;
o) va lua orice alte măsuri pentru implementarea strategiei și a realizării mandatului său și le va supune aprobării Guvernului, în cazul în care se impune aceasta.
3.Metoda de privatizare
În aplicarea mandatului pentru implementarea strategiei, MT va vinde pachetul majoritar de acțiuni din capitalul social al C.F.R. Marfă, inclusiv în privința pachetului de acțiuni care va fi deținut de stat în urma conversiei creanțelor statului față de C.F.R. Marfă în acțiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, și anume negociere pe bază de oferte preliminare și neangajante urmată de licitație cu ofertă în plic, conform legislației în vigoare.
Criteriile de precalificare vor fi stabilite prin dosarul de prezentare și publicate în oferta de vânzare, anunțul publicitar, și vor consta în:
a) experiență relevantă în domeniul transportului de marfă și capabilități operaționale;
b) capabilități financiare care să demonstreze posibilitatea preluării și dezvoltării unei noi afaceri.
Totodată, conform prevederilor strategiei și ale prezentului mandat, vor fi stabilite unele condiții speciale în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, condiții făcute publice atât prin prezentul mandat, cât și prin dosarul de prezentare al C.F.R. Marfă.
4.Procesul de privatizare
4.1.Precizări privind condițiile de participare la procesul de privatizare
4.1.1. În procesul de privatizare pot participa persoane fizice și/sau juridice române și/sau străine, individual - investitor, persoană juridică și/sau persoană fizică -, ori asociate în acest scop în consorții sau altă formă de asociere, grup de investitori, persoane fizice și/sau juridice, în condițiile stabilite prin prezentul punct, și care îndeplinesc criteriile de precalificare stabilite prin dosarul de prezentare, făcute publice conform anunțului publicitar.
4.1.2.Investitorul sau grupul de investitori este definit ca investitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 30 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare normele metodologice, precum și condițiile de precalificare prevăzute prin anunțul publicitar și menționate în dosarul de prezentare al C.F.R. Marfă.
4.1.3. Grupul de investitori reprezintă modul de organizare a mai multor investitori, într-o formă de asociere cu sau fără personalitate juridică, care prezintă o ofertă angajantă comună pentru achiziționarea pachetului de acțiuni scos la vânzare. Grupul de investitori va desemna dintre membrii săi un conducător.
4.1.4. Membrii unui grup de investitori nu pot face parte decât dintr-un singur consorțiu/dintr-o singură formă de asociere și nu pot depune oferte și în mod individual, și ca parte dintr-un grup de investitori.
4.1.5. Investitorii și, respectiv, asocierea investitorilor în grup de investitori trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) investitorul/grupul de investitori va face dovada, conform prevederilor normelor metodologice și precizărilor dosarului de prezentare, că deține resursele financiare și organizatorice necesare pentru a-și îndeplini obligațiile individuale pe parcursul procesului de privatizare și postprivatizare;
b) investitorii și, respectiv, toți membrii grupului de investitori vor răspunde în mod individual/solidar, după caz, pentru obligațiile care le incumbă atât în calitate de acționari în cadrul C.F.R. Marfă, cât și ca parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni ce va fi încheiat cu MT;
c) grupul de investitori trebuie să facă dovada raporturilor existente între membrii săi, prin prezentarea contractului de asociere sau a unui alt document similar, depus conform precizărilor din dosarul de prezentare;
d) perioada pentru care se realizează asocierea membrilor în grupul de investitori va fi cel puțin egală cu perioada necesară finalizării privatizării, respectiv până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.
4.1.6. În vederea participării la licitație, investitorii sau grupul de investitori vor face dovada îndeplinirii condițiilor de precalificare și participare precizate în prezenta strategie, precum și a celor prevăzute la art. 35 din normele metodologice și în dosarul de prezentare ce va fi elaborat de MT cu respectarea dispozițiilor art. 81 din normele metodologice.
4.2. Sunt neeligibili pentru a participa la procesul de privatizare a C.F.R. Marfă:
a) investitorul sau membrii grupului de investitori care sunt în stare de incapacitate de plată, faliment sau lichidare și fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în una dintre situațiile menționate;
b) investitorul sau membrii grupului de investitori care sunt sub efectul unei condamnări penale definitive pentru săvârșirea următoarelor fapte: gestiune frauduloasă, participare la activități criminale pentru corupție sau spălare de bani, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, dare ori luare de mită sau alte contravenții și infracțiuni prevăzute de legea penală;
c) investitorul sau membrii grupului de investitori care sunt în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute în normele metodologice ori de legea română;
d) investitorul sau grupul de investitori care, în urma procesului de precalificare, nu îndeplinește condițiile de calificare la negociere.
4.2.1. Neîndeplinirea condițiilor de precalificare/participare și a precizărilor privind forma de asociere în cazul grupurilor de investitori ori lipsa și/sau neconformitatea documentelor doveditoare, precum și situațiile de incompatibilitate prevăzute la pct. 4.2 constituie elemente eliminatorii, ofertanții investitori ori grupuri de investitori aflați în această situație urmând a fi declarați neeligibili pentru a participa la procesul de privatizare a C.F.R. Marfă.
4.2.2. Documentele necesare dovedirii îndeplinirii condițiilor de precalificare/participare și modalitatea de depunere a acestora vor fi precizate prin oferta de vânzare, anunțul publicitar, ce va fi publicată de MT cu respectarea prevederilor art. 79 din normele metodologice, precum și în dosarul de prezentare, întocmit de MT cu respectarea prevederilor art. 81 și 82 din normele metodologice.
4.3. Prețul de pornire a licitației este stabilit de către MT pe baza raportului de evaluare a C.F.R. Marfă.
4.4. Garanția de participare la licitație va fi echivalentul în lei al sumei de 10.000.000 euro și se va depune conform precizărilor din dosarul de prezentare.
4.5. Taxa de participare la licitație pentru fiecare investitor/grupul de investitori care depune documente de participare este echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro, calculat la cursul Băncii Naționale a României din data publicării anunțului publicitar, și se va depune conform precizărilor din dosarul de prezentare.
4.6. Negocierea pe bază de oferte preliminare și neangajante, urmată de licitația cu ofertă în plic, se va desfășura cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.
5.Accesul la informații
5.1. Lista cuprinzând datele și informațiile cu caracter publicabil va fi stabilită de C.F.R. Marfă, cu sprijinul consultantului de privatizare care va acorda asistență în organizarea camerei de date, și va fi pusă la dispoziția solicitanților precalificați ulterior publicării anunțului publicitar, în termenul ce va fi prevăzut în acesta și ca urmare a analizării întrunirii condițiilor de precalificare.
5.2. Investitorii sau un membru al grupului de investitori, în numele consorțiului din care face parte, care intenționează să obțină informații cu caracter publicabil în scopul investigării C.F.R. Marfă și/sau care doresc să își întocmească un raport propriu de expertiză asupra acesteia, după data achiziționării dosarului de prezentare vor avea acces direct la informațiile disponibile, cu caracter publicabil, în cadrul camerei de date, pe baza achitării în avans, conform precizărilor din anunțul publicitar, a unei taxe de acces direct în cuantum de 5.000 euro, echivalentul în lei, ce urmează a fi încasată de MT conform precizărilor din dosarul de prezentare, precum și cu condiția încheierii unui angajament de confidențialitate, cu respectarea legislației în materia privatizării, pentru o perioadă de 2 ani de la data semnării acestuia de către reprezentantul legal al solicitantului.
6.Măsuri organizatorice
6.1. În vederea aplicării implementării strategiei, la nivelul MT se vor constitui comisia de privatizare și secretariatul aferent acesteia, având ca principale atribuții, fără a se limita la acestea:
a) analiza derulării etapelor procesului de privatizare și propunerea de măsuri concrete pentru eficientizare;
b) propunerea acțiunilor necesare adaptării strategiei, inclusiv pentru promovarea unor proiecte de acte normative și/sau juridice;
c) analiza raportului de evaluare ce stabilește valoarea de piață a C.F.R. Marfă;
d) avizarea anunțului publicitar, a dosarului de prezentare, inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni ce va fi utilizat pentru negocieri, precum și a listei cu informațiile disponibile în cadrul camerei de date;
e) analiza și evaluarea documentelor de precalificare și, respectiv, de participare depuse de către investitori/grupuri de investitori, selectarea acestora și analiza ofertelor preliminare și neangajante și negocierea cadrului contractual anterior procedurii de licitație, în conformitate cu cerințele legale și cele stabilite prin dosarul de prezentare;
f) declararea investitorului/grupului de investitori adjudecatar în urma derulării procedurii de licitație cu ofertă în plic;
g) inițializarea formei finale negociate a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu investitorul/grupul de investitori adjudecatar al procedurii licitației cu ofertă în plic;
h) formularea propunerii elementelor principale ale proiectului de act normativ care va conține principalele condiții negociate ale contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni;
i) avizarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și a anexelor sale.
6.2. Comisia de privatizare este formată din 7 reprezentanți nominalizați din partea MT, în calitate de instituție publică implicată în privatizare, un reprezentant desemnat de Ministerul Apărării Naționale și un reprezentant desemnat de Ministerul Finanțelor Publice.
6.3. Nominalizările membrilor comisiei de privatizare, a președintelui comisiei de privatizare și a supleantului acestuia - desemnat din cadrul membrilor comisiei de privatizare, ai secretariatului - ce va fi asigurat de către salariați ai MT, în număr de 5 membri, precum și modul de lucru al comisiei de privatizare și al secretariatului, atribuțiile și competențele acestora, remunerarea acestora de la data constituirii și până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, emis în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei strategii.
6.4.1. Până la sfârșitul lunii aferente datei transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor C.F.R. Marfă, fiecare dintre membrii comisiei de privatizare și ai secretariatului va beneficia de câte o indemnizație lunară brută asigurată din bugetul propriu de venituri și cheltuieli al MT aprobat privind activitatea de privatizare, sumă ce nu poate depăși 3.000 de lei brut.
6.4.2. În vederea desfășurării activității comisiei de privatizare și secretariatului aferent, membrii acestora își vor îndeplini atribuțiile suplimentar față de cele îndeplinite la funcția de bază.
7.Precizări privind derularea licitației și a negocierii clauzelor contractuale
7.1. Anunțul publicitar va fi făcut public, prin intermediul a cel puțin două ziare naționale și a unui ziar internațional, de largă răspândire, și, după caz, prin alte mijloace electronice massmedia.
7.2. Comisia de privatizare, cu sprijinul consultantului, va analiza documentele depuse în termen și solicitate conform anunțului publicitar și va întocmi lista investitorilor precalificați să participe la licitație - denumită în continuare lista scurtă -, precum și a celor respinși ca neeligibili, însoțită de motivația fundamentată asupra evaluării efectuate, rezultatul acestei evaluări urmând a fi comunicat de către MT tuturor investitorilor care au depus documente pentru calificare și participare.
7.3.1. În dosarul de prezentare va fi inclusă și obligativitatea investitorilor calificați/grupurilor de investitori calificate de a depune, în termenul precizat în anunțul publicitar, concomitent cu celelalte documente prevăzute la art. 35 din normele metodologice, și următoarele angajamente ce urmează a fi garantate de investitorul/grupul de investitori adjudecatar selectat pentru negocierea și încheierea contractului de privatizare - cumpărător, respectiv următoarele condiții speciale ale contractului de privatizare:
a) obligațiile cumpărătorului de a-și asuma, conform prevederilor legale în vigoare, realizarea obligațiilor de mediu stabilite în sarcina C.F.R. Marfă, de a garanta aportarea resurselor necesare pentru investițiile de mediu specificate de autoritățile de mediu teritorial competente conform avizelor de mediu pentru privatizare emise pentru C.F.R. Marfă, precum și aceea privind respectarea, în numele C.F.R. Marfă, a prevederilor angajamentelor/tratatelor/acordurilor semnate de reprezentanții C.F.R. Marfă privind domeniul protecției mediului;
b) obligația cumpărătorului privind notificarea încheierii contractului de privatizare către autoritățile competente în materie concurențială, în toate statele pe teritoriul cărora operațiunea de concentrare economică realizată prin achiziționarea acțiunilor C.F.R. Marfă va produce efecte juridice, inclusiv la nivel comunitar;
c) obligația cumpărătorului, atât în calitate de acționar majoritar, în numele său, cât și în numele administratorilor C.F.R. Marfă, desemnați de cumpărător după data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor C.F.R. Marfă, de a respecta prevederile legale privind majorarea capitalului social al C.F.R. Marfă cu valoarea terenurilor pentru care aceasta a obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate după data privatizării;
d) obligația cumpărătorului, în numele său și în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a menține obiectul principal de activitate al C.F.R. Marfă în scopul respectării legislației în vigoare din România în domeniul pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, de a asigura nevoile de transport, pe timp de pace, în situații de criză și la război, pentru instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, precum și menținerea/dezvoltarea utilajelor și instalațiilor din capacitățile de mobilizare deținute de C.F.R. Marfă la parametri normali de funcționare, conform obligațiilor stabilite prin acte normative în vigoare ori dispoziții ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării;
e) obligația cumpărătorului, în numele său și în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a respecta acordurile și angajamentele asumate de C.F.R. Marfă ca urmare sau decurgând din prevederile acordurilor și tratatelor încheiate de statul român cu NATO și Forțele Armate ale Statelor Unite ale Americii;
f) obligația cumpărătorului, în numele său și în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a menține și dezvolta linia de feribot ca element de legătură între Europa și Asia, aceasta fiind concepută ca o prelungire a Coridorului IV Pan-European, conform dispozițiilor art. 1 lit. c) din Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 65/2008 privind măsurile pentru optimizarea sistemelor de management a securității în domeniul transporturilor navale;
g) obligația cumpărătorului, în numele său și în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a permite utilizarea până la epuizare a documentelor militare de transport marfă pe calea ferată achiziționate de Ministerul Apărării Naționale de la C.F.R. Marfă și menținerea actualei modalități de efectuare a plăților centralizate adiacente transporturilor militare de marfă până la încheierea unui nou acord în acest sens;
h) obligația cumpărătorului, în numele său și al Consiliului de administrație/Consiliului de supraveghere al C.F.R. Marfă, numit de acesta, de a păstra fondul arhivistic al C.F.R. Marfă și de a respecta legislația în vigoare privind arhivele naționale;
i) obligația cumpărătorului și a Consiliului de administrație/Consiliului de supraveghere al C.F.R. Marfă, numit de acesta, de a respecta prevederile legislației în vigoare în domeniul protecției sociale și sindicale, de a garanta drepturile salariaților C.F.R. Marfă, prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de C.F.R. Marfă, în vigoare;
j) obligația cumpărătorului și a Consiliului de administrație/Consiliului de supraveghere al C.F.R. Marfă, numit de acesta, de a respecta prevederile acordurilor, tratatelor și ale altor acte juridice bilaterale ori multinaționale încheiate de C.F.R. Marfă, în nume propriu ori în numele statului român, inclusiv garantarea realizării angajamentelor astfel asumate;
k) obligația cumpărătorului, în numele său și în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a respecta dreptul MT de informare, coordonare și de stabilire a sarcinilor în domeniul său de activitate, specifice stării de mobilizare sau război, garantându-i accesul la informații publice și clasificate de orice nivel privind C.F.R. Marfă;
l) acordul fără rezerve și asumat al cumpărătorului ca C.F.R. Marfă și contractul de privatizare să fie monitorizate postprivatizare, pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, garantând MT și Consiliului Suprem de Apărare a Țării, prin reprezentanții săi expres desemnați ulterior realizării transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, accesul la date, informații, cu caracter public sau confidențial, rezultate din activitatea C.F.R. Marfă ori care implică C.F.R. Marfă.
7.3.2. Pentru prevenirea denaturării concurenței dintre operatorii de transport feroviar și pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la serviciile prestate în depourile deținute de C.F.R. Marfă, în cazul în care acestea nu vor fi înstrăinate până la data privatizării în condițiile legii, contractul de privatizare va include și clauze contractuale cu privire la:
a) obligația cumpărătorului de a vinde depourile de exploatare locomotive în termen de 6 luni de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor;
b) verificarea îndeplinirii condiției prevăzute la lit. a), monitorizată de MT împreună cu Consiliul Concurenței;
c) orice modificare a obligației contractuale prevăzute la lit. a) realizată doar cu condiția aprobării prealabile din partea Consiliului Concurenței, în baza unei solicitări motivate a cumpărătorului, formulată în acest sens.
7.4. Sunt negociabile următoarele prevederi contractuale:
a) termenul de plată a acțiunilor ce fac obiectul strategiei, dar nu mai mult de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a condițiilor principale ale contractului de privatizare;
b) termenele de notificare, de informare, de comunicare ori alte termene stipulate în proiectul contractului de privatizare, dar nu mai mult decât termenele legale sau procedurale stabilite prin actele normative în vigoare;
c) clauzele contractuale referitoare la reziliere, desființare, răscumpărare, încetare.
7.5. În cazul în care MT nu va putea încheia contractul de privatizare cu investitorul/grupul de investitori adjudecatar al procedurii de licitație, MT va putea decide reluarea procesului de privatizare a C.F.R. Marfă prin aplicarea oricărei metode de transfer al dreptului de proprietate asupra acțiunilor stabilite de legislația în vigoare, cu adaptarea corespunzătoare a strategiei, sau, după caz, prin invitarea la negocieri în scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, în ordinea clasamentului de la licitație, a următorilor/următorului investitori/grup de investitori calificați/calificat, conform precizărilor din dosarul de prezentare.
8.Precizări suplimentare cu privire la etapa preprivatizare/postprivatizare
8.1. În vederea informării Comisiei Europene asupra elementelor susceptibile a fi interpretate ca ajutor de stat în cadrul derulării procesului de privatizare a C.F.R. Marfă, MT va colabora cu Consiliul Concurentei și cu celelalte autorități ale statului, iar C.F.R. Marfă și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R.“ - S.A. au obligația de a răspunde prompt la orice solicitare a acestora.
8.2. Pentru eventualele prejudicii cauzate de C.F.R. Marfă ori de cumpărător unor terți ca urmare a nerespectării postprivatizare a prevederilor acordurilor, tratatelor și/sau angajamentelor asumate/angajate de C.F.R. Marfă în nume propriu ori în numele MT, C.F.R. Marfă și cumpărătorul vor răspunde conform legii.
← Decizia Prim-Ministrului nr. 122/2013 - modificarea şi... | HOTĂRÂRE nr. 1/2013 - modificarea şi completarea... → |
---|