Art. 7 Autorizarea şcolilor de conducători auto

CAPITOLUL II
Autorizarea şcolilor de conducători auto

Art. 7

(1) Solicitantul depune la reprezentanţa Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. din judeţul în care îşi are sediul un dosar care trebuie să cuprindă documentaţia necesară.

(2) Actele se prezintă, în original şi în copie, pentru verificarea conformităţii de către reprezentanţa Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.; acestea sunt următoarele:

a) cererea-tip pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a şcolii;

b) actul de înfiinţare sau certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului şi statutul firmei sau regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, în care este prevăzută expres ca obiect de activitate pregătirea persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere a autovehiculelor;

c) lista cuprinzând autovehiculele folosite pentru efectuarea instruirii practice de conducere auto, împreună cu documentele din care să rezulte că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (3), precum şi dovada posibilităţii de parcare, după caz;

d) pentru personalul didactic se va depune:

- contractul de muncă sau convenţia civilă de prestări de servicii;

- cazierul judiciar;

- atestatul profesional pentru profesorii de legislaţie rutieră şi pentru instructorii de conducere auto;

- diploma de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior cu specializarea medicină, pentru predarea disciplinei prim ajutor;

e) actele de proprietate sau contractul de închiriere pentru spaţiile care îndeplinesc condiţiile minime pentru desfăşurarea cursurilor şi, după caz, ale poligonului pentru pregătirea practică;

f) pentru persoana desemnată să conducă şi să organizeze activitatea de instruire se vor depune:

- contractul de muncă;

- cazierul judiciar;

- decizia de numire;

- atestatul profesional de instructor auto sau de profesor de legislaţie rutieră;

g) lista cuprinzând dotările tehnico-didactice proprii, în conformitate cu programa şcolară avizată;

h) avizele de funcţionare eliberate de organele specializate abilitate (sanitare, P.S.I., protecţia muncii).

(3) Eliberarea autorizaţiei pentru instructorii de conducere auto independenţi se face de către reprezentanţa Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. unde aceştia îşi au domiciliul, în urma prezentării unui dosar care trebuie să cuprindă:

- autorizaţia emisă în baza Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, cu modificările ulterioare;

- cazierul judiciar;

- atestatul profesional de instructor;

- documente din care să reiasă că solicitantul îndeplineşte prevederile art. 6 (contract sau angajament);

- documente din care să reiasă că autovehiculul aflat în proprietatea sa, utilizat la pregătirea cursanţilor, îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (3).

(4) Reprezentanţa Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. din municipiul Bucureşti sau din judeţul în care îşi are sediul solicitantul analizează, în termen de 15 zile, dosarul şi verifică la sediul solicitantului dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentele norme, întocmind un raport de evaluare potrivit modelului prezentat în anexa nr. 3. Dacă sunt îndeplinite condiţiile se propune eliberarea autorizaţiei scolii de conducători auto.

(5) După analizarea raportului de evaluare, în termen de 15 zile de la întocmire, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. eliberează şcolii autorizaţia sau comunică în scris refuzul motivat al acesteia, după caz.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 7 Autorizarea şcolilor de conducători auto




fagarasanu c-tin 19.01.2018
avand in vedere ca parcurgerea unei perioade de instruire intr-o scoala de sofei autorizata se finalizeaza printr-un test teoretic si unul practic din care rezulta un atestat sau un certificat de absolvire ( fiind ca si perioada de pregatire asimilat cu cursurile de pregatire profesionala de scurta durata ) de ce se considera o valabilitate de doar 1 an de zile ?!? iar elevi care nu reusesc din cauze diferite sa obtina calificativ ,,admis'' la proba practica la DRPCIV (fiind de fapt a doua ) sunt nevoiti sa mai parcurga inca o data cursurile platite ,sa repete inca o data scoala ?!? P.S. daca
Citește mai mult nu se ia ,,bacul'' nimeni nu repeta liceul si la nici un curs de pregatire profesionala nu se repeta pregatirea daca nu se reuseste la examenul de final !!!
Răspunde
Cristian Iordache 31.05.2019
Pai cat vrei boss sa stai in scoala de soferi?....Toata viata?
Răspunde
Stancoane Gheorghe 31.05.2016
INTREBARE. Am cat. B .dau examen pt cat C.CE la DRPCIV se elibereza permis valabil si pt cat. BE. Dar la ARR nu se poate , la ei este categ separata. Deci eu sunt instructor auto autorizat pt cat B. BE, Am contractcu o scoala care este autorizata pt cat. A. B. C. CE. D. Dar nu este si pt BE. ...NORMAL. SI LEGAL AR PUTE PREGATI CURSANTI. I nvocanr art. 1 si 2 din normele de auorizare a instructorilor auto autorizati din 12. 02. 2014.
Răspunde