Art. 8 Concediul şi indemnizaţiile lunare pentru creşterea copilului

CAPITOLUL II
Concediul şi indemnizaţiile lunare pentru creşterea copilului

Art. 8

(1) În cazul în care persoana îndreptăţită, beneficiară a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie, până la împlinirea de către copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, naşte în această perioadă unul sau mai mulţi copii ori se produce o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, aceasta, la finalizarea concediului sau, după caz, a dreptului la stimulentul de inserţie, acordat pentru copilul anterior, optează, pe baza unei noi cereri, pentru unul dintre drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv art. 7 din ordonanţa de urgenţă. Pentru continuitatea acordării drepturilor, cererea trebuie să fie depusă cu 60 de zile înaintea împlinirii de către copilul anterior a vârstei de 1, 2 sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, sau în termen de maximum 30 de zile de la această dată. În cazul în care se depăşeşte acest termen, drepturile vor fi acordate de la data depunerii cererii.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, după cum urmează:

a) nu mai mult de 3.400 lei în cazul în care persoana optează pentru concediu şi indemnizaţia prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă;

b) nu mai mult de 1.200 lei, în cazul în care persoana optează pentru concediu şi indemnizaţia prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri supuse impozitului, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate în această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din ordonanţa de urgenţă.

(4) În situaţia prevăzută la alin. (3), dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită anterior, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(5) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului sau, după caz, la stimulentul de inserţie, pentru copilul anterior, încetează la data acordării noului drept.

(6) În situaţia în care unul dintre părinţi se află în concediul de maternitate prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţiile lunare prevăzute la art. 2 alin. (1)-(4) din ordonanţa de urgenţă se pot acorda doar după terminarea acestuia din urmă, dar nu mai devreme de a 43-a zi de la data naşterii copilului.

(7) În situaţia în care persoana se află cu primul copil în perioada de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi naşte un alt/alţi copil/copii sau se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, după data de 1 ianuarie 2011, pe perioada suprapunerii naşterilor sau, după caz, a situaţiilor, suma prevăzută la art. 9 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă nu se acordă.

(8) În situaţia prevăzută la alin. (7), la terminarea perioadei de acordare a drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare pentru copilul născut după data de 1 ianuarie 2011 sau, după caz, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, survenite după această dată, persoana îndreptăţită optează pentru unul dintre drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.

(9) În situaţia prevăzută la alin. (8) se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului aplicând corespunzător dispoziţiile alin. (2)-(4).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 8 Concediul şi indemnizaţiile lunare pentru creşterea copilului