Art. 123 Noul cod civil Gratuitatea tutelei Tutorele Tutela minorului
Comentarii |
|
Tutela minorului
SECŢIUNEA a 2-a
Tutorele
Art. 123
Gratuitatea tutelei
(1) Tutela este o sarcină gratuită.
(2) Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptăţit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneraţie al cărei cuantum va fi stabilit de instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remuneraţie, potrivit împrejurărilor.
← Art. 122 Noul cod civil Caracterul personal al tutelei Tutorele... | Art. 124 Noul cod civil Rolul consiliului de familie Consiliul... → |
---|
2. Remuneraţia tutorelui apare ca o situaţie cu totul excepţională. Aceasta, deoarece, în primul rând, minorul trebuie să aibă o stare materială corespunzătoare, adică să dispună de bunuri producătoare de venituri şi, în al doilea rând, se are în vedere şi starea materială a tutorelui. Prin urmare, acordarea remuneraţiei tutorelui minorului are un
Citește mai mult
caracter facultativ, condiţionat, desigur, dar şi plafonat, reductibil până la suprimare, dar şi majorabil la nevoie; cu toate aceste modificări posibile, care pot interveni numai în mod excepţional, tutela rămâne o sarcină, în principiu, gratuită (E. Lupan, I. Sabău-Pop p. 209-210).C. fam.: Art. 121. (1) Tutela este o sarcină gratuită. (2) Cu toate acestea, autoritatea tutelară, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneraţie, care nu va depăşi zece la sută din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelară, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima această remuneraţie.
Dispoziţiile privitoare la consiliul de familie se aplică tutelei şi curatelei instituite după intrarea în vigoare a Codului civil.