Art. 140 Noul cod civil Inventarul bunurilor minorului Exercitarea tutelei Tutela minorului
Comentarii |
|
Tutela minorului
SECŢIUNEA a 4-a
Exercitarea tutelei
Art. 140
Inventarul bunurilor minorului
(1) După numirea tutorelui şi în prezenţa acestuia şi a membrilor consiliului de familie, un delegat al instanţei de tutelă va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instanţei de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10 zile de la numirea tutorelui de către instanţa de tutelă.
(2) Cu prilejul inventarierii, tutorele şi membrii consiliului de familie sunt ţinuţi să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instanţei de tutelă, creanţele, datoriile sau alte pretenţii pe care le au faţă de minor. Declaraţiile vor fi consemnate în procesul-verbal de inventariere.
(3) Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creanţele sau pretenţiile proprii faţă de minori, nu le-au declarat, deşi au fost somaţi să le declare, sunt prezumaţi că au renunţat la ele. Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somaţi să le declare, pot fi îndepărtaţi din funcţie.
(4) Creanţele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de familie, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile acestora pot fi plătite voluntar numai cu autorizarea instanţei de tutelă.
← Art. 139 Noul cod civil Ascultarea minorului care a împlinit... | Art. 141 Noul cod civil Actele făcute în lipsa inventarului... → |
---|
2. O a doua componentă a exerciţiului tutelei o reprezintă drepturile pe care tutorele le are asupra bunurilor minorului. Oferind o reglementare mult mai detaliată decât cea prevăzută de fostul Cod al familiei, noul Cod civil încearcă să protejeze într-o modalitate cât mai eficientă patrimoniul minorului rămas fără ocrotire legală. Se dă o mai mare
Citește mai mult
importanţă activităţii de inventariere a bunurilor minorului şi se acordă o atenţie sporită creanţelor pe care tutorele sau membrii consiliului de familie le au faţă de minor (A. Dumitrescu, loc. cit.).3. în ceea ce priveşte administrarea bunurilor minorului, obligaţiile tutorelui diferă în funcţie de momentul avut în vedere, şi anume la deschiderea (instituirea), pe parcursul sau la încetarea tutelei. La deschiderea tutelei se face inventarul bunurilor minorului (C.T. Ungureanu p. 383).
4. Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creanţele sau pretenţiile proprii faţă de minori, nu le-au declarat, deşi au fost somaţi să le declare de către delegatul instanţei de tutelă, sunt prezumaţi că au renunţat la ele. în cazul în care delegatul instanţei de tutelă nu a pus o întrebare expresă în acest sens şi tutorele sau membrii consiliului de familie nu au făcut declaraţia, ei nu pot fi sancţionaţi (C. T. Ungureanu p. 383).
5. Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somaţi să le declare, sancţiunea care li se poate aplica este îndepărtarea lor din funcţie. Creanţele pe care le au împotriva minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de familie, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile acestora pot fi plătite voluntar numai cu autorizarea instanţei de tutelă. Toate aceste măsuri au ca scop protecţia minorului de eventualele fraude la care ar putea fi expus pe parcursul tutelei (C.T. Ungureanu p. 383).
C. fam.: Art. 126. (1) După numirea tutorelui şi în prezenţa acestuia un delegat al autorităţii tutelare va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorităţii tutelare. (2) Creanţele pe care le au faţă de minor tutorele, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui pot fi plătite numai cu aprbarea autoorităţii tutelare.