Art. 145 Noul cod civil Autorizarea instanţei de tutelă Exercitarea tutelei Tutela minorului

CAPITOLUL II
Tutela minorului

SECŢIUNEA a 4-a
Exercitarea tutelei

Art. 145

Autorizarea instanţei de tutelă

(1) Instanţa de tutelă acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.

(2) Autorizarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, condiţiile de încheiere a actului.

(3) În caz de vânzare, autorizarea va arăta dacă vânzarea se va face prin acordul părţilor, prin licitaţie publică sau în alt mod.

(4) În toate cazurile, instanţa de tutelă poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 145 Noul cod civil Autorizarea instanţei de tutelă Exercitarea tutelei Tutela minorului




MelaniaB 11.01.2014
Cu ocazia aprecierii şi autorizării, instanţa de tutelă nu va putea acţiona după bunul său plac, ci va trebui să respecte o serie de reguli prestabilite: actul juridic pentru a cărui încheiere se solicită încuviinţarea trebuie să satisfacă anumite nevoi ale minorului aflat sub tutelă sau să prezinte un folos neîndoielnic pentru minor; încuviinţarea trebuie dată pentru fiecare act în parte şi să aibă un caracter special şi prealabil; în caz de vânzare, autorizarea va arăta dacă vânzarea se va face prin acordul părţilor, prin licitaţie publică sau în alt mod. în toate cazurile, instanţa de
Citește mai mult tutelă poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute (E. Lupan, I. Sabdu-Pop p. 217).
Răspunde
mihaela stroe 27.12.2013
Reglementarea anterioară

C. fam.: Art. 130. (1) Autoritatea tutelară va acorda încuviinţarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. (2) încuviinţarea se va da pentru fiecare act în parte. (3) în caz de vânzare. încuviinţarea va arăta dacă vânzarea se va face prin bună învoială sau în alt mod. (4) în toate cazurile, autoritatea tutelară poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute.
Răspunde
irina.bianca 11.01.2013
Instanţa de tutelă stabileşte bunurile care sunt nefolositoare pentru minor.

Autorizarea instanţei de tutelă este întotdeauna prealabilă pentru fiecare act în parte.

De asemenea, în caz de vânzare, instanţa stabileşte felul vânzării şi condiţiile de încheiere a actului (acordul părţilor, licitaţie sau în alt mod).
Răspunde