Art. 152 Noul cod civil Darea de seamă Controlul exercitării tutelei Tutela minorului

CAPITOLUL II
Tutela minorului

SECŢIUNEA a 5-a
Controlul exercitării tutelei

Art. 152

Darea de seamă

(1) Tutorele este dator să prezinte anual instanţei de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.

(2) Darea de seamă se va prezenta instanţei de tutelă în termen de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic.

(3) Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanţa de tutelă poate să autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăşi însă 3 ani.

(4) În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instanţei de tutelă, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 152 Noul cod civil Darea de seamă Controlul exercitării tutelei Tutela minorului




Mihaela 30.12.2022
Buna ziua! Nu inteleg de ce ni se ingreuneaza viata, noua celor care ne sacrificam ca sa avem grija de cei bolnavi. De ce Tutorele (eu sunt tutorele mamei) nu poate avea acces online la pensia bolnavului? De ce Primaria Sect. 2 cere tabele detaliate pentru aceste cheltuieli. Noi trebuie sa ingrijim bolnavul, nu sa facem contabilitate primara pentru institutiile platite din banii poporului.... Oricum sumele acordate de stat sunt ridicol de mici, nu se poate trai din ele, asa ca aceste detalii cerute sunt un adevarat abuz.
Răspunde
MelaniaB 11.01.2014
În concret, controlul asupra tutelei se efectuează prin intermediul dării de seamă anuale pe care este dator să o prezinte tutorele, precum şi prin dările de seamă pe care instanţa este abilitată să le ceară oricând din oficiu, ca şi prin soluţionarea plângerilor minorului care a împlinit 14 ani sau a oricăror persoane privitoare la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 248).
Răspunde
mihaela stroe 27.12.2013
Reglementarea anterioară

C. fam.: Art. 134. (1) Tutorele este dator să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seamă despre modul cum a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia. (2) Darea de seamă se va prezenta autorităţii tutelare în termen de treizeci de zile de la sfârşitul anului calendaristic. (3) în afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea autorităţii tutelare, să dea oricând dări de seamă despre felul cum a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
Răspunde