Art. 1128 Noul Cod de Procedură Civilă Motivele de refuz al recunoaşterii sau executării Efectele hotărârilor arbitrale străine
| Comentarii |
|
Efectele hotărârilor arbitrale străine
Art. 1128
Motivele de refuz al recunoaşterii sau executării
Recunoaşterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal dacă partea contra căreia hotărârea este invocată probează existenţa uneia dintre următoarele împrejurări:
a) părţile nu aveau capacitatea de a încheia convenţia arbitrală conform legii aplicabile fiecăreia, stabilită potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunţată;
b) convenţia arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în lipsă de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunţată;
c) partea contra căreia hotărârea este invocată n-a fost cuvenit informată cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a-şi valorifica propria apărare în procesul arbitral;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală n-a fost conformă convenţiei părţilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;
e) hotărârea priveşte un diferend neprevăzut în convenţia arbitrală sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispoziţii care excedează termenilor convenţiei arbitrale. Totuşi, dacă dispoziţiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute şi declarate executorii;
f) hotărârea arbitrală n-a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori suspendată de o autoritate competentă din statul în care sau după legea căruia a fost pronunţată.
| ← Art. 1127 Noul Cod de Procedură Civilă Documente ataşate la... | Art. 1129 Noul Cod de Procedură Civilă Suspendarea judecăţii... → |
|---|
La rândul ei, partea împotriva căreia hotărârea este invocată poate să dezvăluie anumite împrejurări care pot duce la blocarea extinderii efectelor acesteia pe teritoriul statului român. Motivele sunt limitativ prevăzute de art. 1128, sarcina probei existenţei lor revenind părţii care le-a invocat.
Primul motiv de refuz al recunoaşterii se referă la incapacitatea oricâreia dintre părţi de a încheia convenţia arbitrală conform legii
Citește mai mult
aplicabile fiecăreia, stabilită potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunţată. Este vorba, aşadar, despre verificarea „arbi-trabilităţii" litigiului din punct de vedere subiectiv. Referirea este la capacitatea părţilor la momentul încheierii convenţiei arbitrale. Important de subliniat este faptul că legea aplicabilă capacităţii fiecărei părţi este determinată de legea statului unde hotărârea a fost pronunţată, iar nu de cea română, a instanţei de recunoaştere.Motivul secund se referă la invaliditatea convenţiei arbitrale. Verificarea condiţiilor de încheiere a convenţiei arbitrale se face potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în lipsă de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunţată.
în al treilea rând, recunoaşterea hotărârii arbitrale poate fi refuzată pentru lipsa informării cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori dacă partea fost în imposibilitate de a-şi valorifica propria apărare în procesul arbitral. O dimensiune importantă a arbitrajului este echilibrul între părţi, respectiv garantarea dreptului la aparare. Având în vedere că accesul la arbitraj are loc în mod voluntar, este firesc ca ambele părţi să fie informate asupra tuturor aspectelor esenţiale ale acestei proceduri. Lipsa informării asupra detaliilor legate de numirea arbitrilor, respectiv a procedurii arbitrale este considerată de o importanţă care poate duce la refuzul executării. Punerea părţii în imposibilitatea de a-şi valorifica propria apărare este strâns legată de aspectele de mai sus. Cauzele care pot determina această situaţie sunt dintre cele mai diverse: lipsa citării părţii sau a comunicării altor acte, imposibilitatea administrării probelor etc.
în lipsa unei menţiuni exprese, se pune problema care este legea aplicabilă după care se verifică incidenţa acestor situaţii. Suntem de părere că, prin această „omisiune", s-a dorit să se indice lexfori.
Strâns legat de motivul de mai sus este şi următorul, referitor la constituirea tribunalului arbitral sau la procedura arbitralâ. Dacă cele două aspecte nu sunt conforme cu convenţia părţilor ori, în lipsa unui acord al acestora, cu legea locului unde a avut loc arbitrajul, recunoaşterea hotărârii arbitrale poate fi refuzată. în practică, prima situaţie a fost destul de rar opusă cu succes recunoaşterii, părţile fiind de regulă de acord cu privire la constituirea tribunalului arbitral. în legătură cu procedura arbitrală, subliniem faptul că instanţa de recunoaştere nu poate verifica decât aspectele procedurale, iar nu cele substanţiale - opunându-se în acest sens interdicţia revizuirii pe fond (art. 1132).
Cazurile clasice de ultra petita şi extra petita constituie, la rândul lor, motive de refuz al recunoaşterii hotărârii arbitrale. în acest caz, poate avea loc o recunoaştere parţiala, în măsura în care dispoziţiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului.
Ultimul motiv este legat de faptul că hotârârea arbitralâ nu a devenit încâ obligatorie pentru părţi sau a fost anulata ori suspendată de o autoritate competentă din statul în care sau după legea căruia a fost pronunţată.
în legătură cu caracterul obligatoriu, trebuie observat că acesta nu are în mod necesar legătură cu caracterul definitiv al hotărârii. Determinarea are loc potrivit legii statului în care a fost pronunţată.
Ultima situaţie constituie o portiţă largă de scăpare pentru partea căreia i se opune hotărârea, având în vedere că, de regulă, se beneficiază de o paletă mai largă de motive de anulare sau de suspendare decât cele prevăzute de prezentul articol. însă, pentru a avea loc respingerea recunoaşterii, anularea sau suspendarea trebuie sâ fie efectiva, nu să existe un proces pendinte, având acest obiect.
în final, menţionăm faptul că împrejurările menţionate la lit. c) şi d) se pot încadra în noţiunea de ordine publică, putând astfel face obiectul verificării din oficiu în temeiul art. 1124.