Art. 594 Noul Cod de Procedură Civilă Atacarea separată a încheierilor de şedinţă Judecata

CAPITOLUL II
Judecata

Art. 594

Atacarea separată a încheierilor de şedinţă

(1) Pot fi atacate separat cu acţiunea în anulare prevăzută la art. 608 încheierile tribunalului arbitral prin care s-au luat următoarele măsuri:

a) a fost suspendat cursul arbitrajului, potrivit art. 412 şi 413;

b) au fost luate măsuri asigurătorii sau provizorii, potrivit art. 585;

c) a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unei dispoziţii legale.

(2) Dispoziţiile art. 608-613 se aplică în mod corespunzător, în măsura în care prezentul articol nu prevede altfel.

(3) În afara motivelor prevăzute la art. 608, în acţiunea în anulare se poate invoca şi lipsa condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurilor dispuse prin încheiere.

(4) Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1) lit. a), când poate fi formulată cât timp durează suspendarea.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), acţiunea în anulare nu suspendă cursul arbitrajului.

(6) Soluţionând acţiunea în anulare, curtea de apel poate, după caz, să menţină, să modifice sau să desfiinţeze măsurile dispuse de tribunalul arbitral prin încheiere. Hotărârea curţii de apel este definitivă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 594 Noul Cod de Procedură Civilă Atacarea separată a încheierilor de şedinţă Judecata




Mary Hailean 20.07.2014
Introdus prin Legea nr. 76/2012, articolul de faţă reglementează regimul unor încheieri interlocutorii, prin care au fost luate măsurile enumerate în primul alineat. Celelalte încheieri vor fi atacate doar odată cu hotărârea arbitrală.

în premieră, dispoziţia de faţă consacră în mod expres anumite incidente ce pot interveni în cursul arbitrajului, respectiv suspendarea de drept şi cea facultativă, precum şi invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Suntem de părere că împotriva hotărârilor curţii de apel, care sunt definitive, nu mai pot fi exercitate alte căi de atac.
Răspunde