Art. 340 Noul Cod Penal Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

CAPITOLUL II
Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Art. 340

Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor

(1) Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca urmare vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

4) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 340 Noul Cod Penal Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice




Calin 24.09.2022
Bună ziua am o întrebare am fost oprit de un control de rutină testat testul alcoolemie a ieși 0.0 după cu testul doge anti drog mi-o ieșit amfetamină de 4 luni aștept să primesc un rezultat de la IML nici un răspuns nu am primit în principiu permisul de conducere pot redobândi !!! Cineva care poate sa de-a un răspuns vă rog
Răspunde
Calin 24.09.2022
O intrebare am fost oprit de un control de rutină testat testul alcoolemie a ieși 0.0
După asta mi-o făcut test doge anti drog mi-o ieșit amfetamină de 4 luni aștept rezultatele de la IML nici un rezultat nu am primit în principiu permisul de la conducere pot redobndi înapoi !!!! Va rog daca puteți spune cineva ?
Răspunde
Catalin 24.02.2021
O persoana e accidentata mortal pe acostament iar soferul muta camionul 150 de metri inaintea sosirii organelor de politie...este infractuune?
Răspunde
Clement gabriel 14.03.2018
Am avut o alcoolemie de 0.92 in aerul expirat fara accident nimic am fost cooperativ cu politia la sange mia iesit 1.75 fapta sa intamplat in anul 2016 6 august si nici acuma nu mau chemat la parchet dosarul este deja la parchet avocatu mia zis ca numi anuleaza permisu ca cica miam ispasit deja pedeapsa ce anume sar intampla un sfat fara rog
Răspunde
Delia Tisman 29.07.2016
Infracţiunea de nerespectare a atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuare a reparaţiilor prevăzută de art. 340 NCP are corespondent în art. 93 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, pe care o preia şi o completează. Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică este prevăzută în forma simplă [alin. (1)], în două variante agravate [alin. (2)] şi o variantă atenuată [alin. (3)]. în alin. (4) este reglementată infracţiunea de nerespectare a atribuţiilor privind efectuarea reparaţiilor.

Varianta simplă prevăzută în alin. (1) nu se
Citește mai mult regăseşte în reglementarea anterioară şi reprezintă o extindere a incriminării, sancţionând penal nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică în situaţia în care, din cauza stării tehnice a vehiculului, s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. în reglementarea veche, intervenţia legii penale se declanşa numai din momentul în care, urmare a stării tehnice a vehiculului, s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane.

în alin. (2) sunt prevăzute două forme agravate, distincţia dintre ele făcându-se după gravitatea rezultatului produs. Sunt preluate elementele constitutive ale faptei din vechea reglementare (situaţia în care, urmare a stării tehnice a vehiculului, s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane), însă tratamentul sancţionator este diferenţiat în funcţie de rezultat, fiind pedepsit cu o sancţiune mai severă în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane.

Tot o deosebire faţă de reglementarea anterioară o reprezintă incriminarea faptei de nerespectare a atribuţiilor privind verificarea tehnică (în formă simplă sau agravată) săvârşită din culpă. în vechea reglementare, săvârşirea faptei din culpă nu era prevăzută de legea penală, ceea ce înseamnă că noul Cod penal aduce, din acest punct de vedere, o extindere a incriminării.

în alin. (4) este prevăzută nerespectarea atribuţiilor privind efectuarea reparaţiilor, care are corespondent în reglementarea anterioară. Deosebirea constă în faptul că noul Cod penal incriminează numai situaţia în care se efectuează reparaţii, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la un vehicul (dintre cele precizate în textul legal) cu urme de accident, pe când în vechea reglementare răspunderea penală era atrasă în prezenţa urmelor de avarii, ceea ce semnifică faptul că erau incriminate mult mai multe situaţii. Legea penală era incidenţă şi în cazul în care aceste urme de avarii nu proveneau dintr-un accident, situaţie care în noua reglementare nu mai este incriminată. în privinţa sancţiunii prevăzute pentru această modalitate, noul Cod penal nu aduce nicio modificare.

Legea penală mai favorabilă. în ceea ce priveşte nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică, noul Cod penal extinde condiţiile de incriminare la situaţii care nu erau prevăzute anterior ca infracţiune (de exemplu, săvârşirea faptei din culpă sau situaţia în care, din cauza stării tehnice a vehiculului, s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice), ceea ce înseamnă că reglementarea anterioară este mai favorabilă.

în privinţa faptei de nerespectare a atribuţiilor privind efectuarea reparaţiilor, noul Cod penal conţine reglementări mai favorabile, de vreme ce incriminează numai situaţiile în care vehiculul prezintă urme de accident.
Răspunde
marius 23.06.2015
Ma uitam la un accident si am fost pus martor daria luat permisul de conducere sia amendat cu suma re 595lei
Răspunde
defara 4.02.2014
Reglementarea anterioară

O.U.G. nr. 195/2002: art. 93: „(1) îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane, se pedepseşte conform legii penale. (2) Repararea autovehiculelor,
Citește mai mult remorcilor, tramvaielor sau mo-pedelor având urme de avarii, fără documentele de constatare eliberate de poliţia rutieră sau, după caz, de societăţile din domeniul asigurărilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Răspunde