Art. 394 Noul Cod Penal Trădarea Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
Comentarii |
|
Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate
Art. 394
Trădarea
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
← Art. 393 Noul Cod Penal Sancţionarea tentativei Infracţiuni... | Art. 395 Noul Cod Penal Trădarea prin transmitere de... → |
---|
Ca element de continuitate, se observă că în conţinutul infracţiunii sunt preluate condiţiile de incriminare din reglementarea anterioară, cu mici deosebiri ce sunt necesare pentru a garanta sancţiunea penală în toate situaţiile ce presupun acte de trădare. Astfel, noul Cod penal, ca şi Codul penal din 1969, prevede că, pentru realizarea scopului, este necesară realizarea uneia dintre acţiunile prevăzute alternativ în textul de lege. Noul Cod penal, spre deosebire de vechea
Citește mai mult
reglementare, prevede că acţiunea de subminare poate viza şi capacitatea de apărare a statului, considerând că şi o asemenea acţiune poate fi realizată în vederea atingerii scopului urmărit de făptuitor şi poate caracteriza existenţa infracţiunii de trădare. Cât priveşte acţiunile prevăzute în art. 394 lit. c) şi d), acestea pot fi săvârşite nu numai faţă de o putere străină (cum era prevăzut în Codul penal din 1969), dar şi faţă de o organizaţie străină, plecând de la sensul dat acestor noţiuni în doctrină. Astfel, prin putere străină se înţelege un stat străin sau o formaţie statală străină, iar prin organizaţie străină se înţelege o grupare străină constituită.Ca element de diferenţiere, nu mai este prevăzută ca infracţiune de trădare săvârşirea faptelor enumerate în textul de lege de către o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, o astfel de faptă constituind infracţiunea de acţiuni ostile contra statului.
Şi în privinţa regimului sancţionator apar modificări în noul Cod penal, care constau în prevederea unei sancţiuni mai blânde.
Legea penală mai favorabilă. în privinţa condiţiilor de incriminare, noul Cod penal conţine reglementări mai severe, deoarece extinde incriminarea şi la situaţii care nu erau prevăzute în Codul penal din 1969 (de exemplu, acţiunea de aservire faţă de o organizaţie străină).
în ceea ce priveşte condiţiile de sancţionare, în noul Cod penal se găsesc reglementări mai favorabile, deoarece, pe de o parte, nu mai este prevăzută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute limite reduse ale pedepsei închisorii (închisoarea de la 10 la 20 de ani) faţă de Codul penal din 1969 (care prevedea închisoarea de la 15 la 25 de ani).
Reglementarea anterioară
Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 155: „Trădarea. Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de
Citește mai mult
subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.