Art. 196 Noul Cod de Procedură Penală Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane

CAPITOLUL IX
Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane

Art. 196

Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane

(1) Organele de urmărire penală pot dispune fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care există o suspiciune că au legătură cu fapta comisă sau că au fost prezente la locul faptei, chiar şi în lipsa consimţământului acestora.

(2) Organul de urmărire penală poate autoriza să se dea publicităţii fotografia unei persoane, când această măsură este necesară pentru stabilirea identităţii persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanţă pentru buna desfăşurare a urmăririi penale.

(3) Dacă este necesară identificarea amprentelor ce au fost găsite pe anumite obiecte sau a persoanelor care pot fi puse în legătură cu fapta ori locul comiterii faptei, organele de urmărire penală pot dispune luarea amprentelor persoanelor despre care se presupune că au intrat în contact cu acele obiecte, respectiv fotografierea acelora despre care se presupune că au avut legătură cu fapta comisă sau au fost prezente la locul faptei.

Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 196 Noul Cod de Procedură Penală Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane




maftei ivan 1.05.2022
eu am fost reabilitat in urma cu 10 ani si acuma ma cheama la politie sa ma amprenteze si fotografieze este legal
Răspunde