Art. 215 Noul Cod de Procedură Penală Conţinutul controlului judiciar Controlul judiciar Măsurile preventive

CAPITOLUL I
Măsurile preventive

SECŢIUNEA a 3-a
Controlul judiciar

Art. 215

Conţinutul controlului judiciar

(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia;

b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;

c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

d) să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;

e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;

f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;

h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;

i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;

j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

k) să nu emită cecuri.

(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

(4) Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către instituţia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, în condiţiile legii.

(5) Dacă, în cadrul obligaţiei prevăzute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, câte o copie a ordonanţei procurorului ori, după caz, a încheierii se comunică, în ziua emiterii ordonanţei sau a pronunţării încheierii, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, precum şi celei în a cărei circumscripţie are interdicţia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratului General pentru Imigrări, în situaţia celui care nu este cetăţean român, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.

(6) Instituţia, organul sau autoritatea prevăzute la alin. (4) verifică periodic respectarea obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii.

(7) În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

(8) În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.

(9) Dispoziţiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, când judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului.

(10) Abrogat.

(11) Abrogat.

(12) Abrogat.

(13) Abrogat.

(14) Abrogat.

(15) Abrogat.

Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 215 Noul Cod de Procedură Penală Conţinutul controlului judiciar Controlul judiciar Măsurile preventive




Eueueu 12.02.2022
Buna ziua. In ce conditii se da controlul judiciar? Daca exista o fapta penala cu o condamnare de 8 luni cu suspendare si 3 ani de încercare, reabilitare din oficiu dupa 5 ani. ( sentinta data in septembrie 2010). Fapta comisa pe teritoriul altei tari europene. Cu noul cod penal revizuit,reiese ( din spusele politistului )ca am control judiciar pana la 85 de ani. Exista asemenea termen la noi in tara?? Eu nici 40 nu am.....practic nu as mai avea dreptul sa parasesc tara niciodata mai mult de 3 luni....nu am nici un fel de dosar sau cercetare pe rol. Cazierul il am curat,fapta fiind prescisa....fiind trecuti 12 ani de atunci.
Răspunde
Dudău Adrian 7.12.2018
???
Răspunde
Dudău Adrian 7.12.2018
Sunt în control judiciar pentru vătămare corporalã, turbularea linisti publice ,amenițare (ps purtam armă albă la mn si eram în state de ebrietete). Vreau să știu cât mă va ține în control judiciar (două luni 4 luni sau un an ????? Cât ????
Răspunde
Decizie ICCJ-RIL nr. 25/2015 20.01.2016
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 213 şi art. 2151 alin. (5) din Codul de procedură penală stabileşte: încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat ori s-a prelungit măsura preventivă a controlului judiciar este definitivă." [...]

Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-46-2016/decizie-iccj-ril-25-2015-incheiere-prelungire-control-judiciar-definitiva
Răspunde
RIL ICCJ 22.01.2015
Prin Decizia 4/2015, ICCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală stabileşte că:

"În cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală."
Răspunde