Art. 281 Noul Cod de Procedură Penală Nulităţile absolute Nulităţile

CAPITOLUL V
Nulităţile

Art. 281

Nulităţile absolute

(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:

a) compunerea completului de judecată;

b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

c) publicitatea şedinţei de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.

(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a procesului.

(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;

b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii;

c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 281 Noul Cod de Procedură Penală Nulităţile absolute Nulităţile




Traian 8.08.2019
Prin Decizia pronunțată în ședința din 13 februarie 2019, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, raportate la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, sunt neconstituționale.
Răspunde
Ungureanu Vasile 30.03.2016
Prezenta suspectului cu antecedente penale, aflat in termenul de incercare de 3 ani este obligatorie la apelul facut in instanta in etapa camerei preliminare ? Dar asistenta juridica ? Multumesc!
Răspunde
Moldovan Elisabeta 5.01.2015
Fiul meu a fost arestat la data de 29 August 2014 pt. comiterea a doua infractiuni de ultraj inpotriva adoi ploitisti din com. Vintu de Jos jud. Alba ,distrugere si conducerea unei motociclete fara categoria corespunzatoare -Pt. a intelege mai bine va rog sa vizionati DIGI 24 Cluj Napoca din 14 octombrie 2014 ,,eroare comica a politistilor din Vintu de Jos ,,.Din imagini se vede ca fiul meu a fost batut de trei politisti dinte care unul civil -sefu de post -incatusat si dus la postul de politie Vintu de Jos.In timp ce fiul meu era retinut cu catusele pe miini la postul de politie -unul dintre
Citește mai mult politistii care lau batut si incatusat ,inpreuna cu un d-n ,,subcomisar de politie ,,din cadrul Politiei municipale Alba Iulia si o ,, persoana prezenta ,, au semnat un ,,Proces -verbal -de cercetare la fata locului,,dar nu scrie in acest proces verbal decat ca ,,avand in vedere ordonanta nr.P/20 din 29 August 2014 prin care sa dispus efectuarea cercetarii la fata locului in cauza privind sabvarsirea infractiunii de ......nu scrie ce infractiune ...,,fapta prevazuta de art......nu scrie ce articol.....din codul penal,comisa de catre .......nu scrie de catre cine ......,,la data de ......nu scrie ...,,in dauna ,,...nu scrie in dauna cui .....,,in temeiul art.195 C.p.p.,n-em deplasat la fata locului respectiv,,....nu scrie unde .......insotiti de catre .,,tehnician criminalist AP. si il da cu numele ,din cadrul serviciului Criminalistic al IPJ Alba unde in prezenta numitilor 1)-scrie numele persoanei (martor ),CNP-ul acestuia si adresa lui .........,,am constatat urmatoarele :,,In baza informatiilor detinute in data de 29 .08.2014 lucratorii de politie Vint au efectuat activitati de supraveghere in trafic...............................si scrie olograf (este scrisul agentului de politie din cadrul politiei Vintu de Jos -cel care inpreuna cu inca doi colegi de a lui inainte cu aproximativ o ora la batut pe fiul meu si incatusat si apoi tot el sa constituit parte vatamata )-....si scrie ce a vrut el -si ceilalti au semnat ca si cand ei au vazut ceia ce a relatat agentul de politie de la Vintu de jüs si ,,organ de cercetare penala ,,si ,, parte vatamata ,, Acest proces verbal de cercetare la fata locului a fost act de sesizare a organului de urmarire penala care a stat la baza emiterii ordonantei de retinere ,continuarea urmaririi penale si arestarea fiului meu pe 24 ore apoi pe 30 zile . Avocatul fiului meu nu a cerut sa se constate nulitatea absoluta a acestul Proces verbal de cercetare la fata locului pt. ca nu a vrut sa se puna rau, cu politistii si d-na procuror a parchetului de pe langa Judecatoria Alba si a facut propunerea de arestare a fiului meu in Dosar 3600/P/2014 Acum cand cauza se judeca la judecatoria Alba Iulia -al 2-lea termen de judecata si se audiaza martorii se mai poate face ceva se mai poate cere sa se constate nulitatea absoluta ?si care instanta are competenta materiala de solutionare ?.............va multumesc -Moldovan Elisabeta
Răspunde