Avocati notificati eronat de CNPAS
Comentarii |
|
În situaţia în care primiţi o notificare asemănătoare celei de mai jos din partea CNPAS şi aveti calitatea de avocat, nu trebuie să intraţi în panică. CNPAS nu deţine bazele de date ale caselor de asigurare ale avocaţilor, printre altele, şi de aceea este posibil să primiti o notificare asemanatoare celei de mai jos. În cazul în care veţi primi o astfel de notificare, CNPAS solicită sa faceţi dovada calităţii de avocat, trimiţând documentele care atestă acest fapt la adresa de e-mail specificată în notificare.
"Notificare nr. [...] data [...]
Prin prezenta va facem cunoscut ca in conformitate cu prevederile art.6 alin 1 pct IV din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii persoanele care realizeaza. in mod exclusiv, venituri, altele decât cele salariale si care se afla in una din situatiile urmatoare:
a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;
b) membri ai intreprinderii individuale si intreprinderii familiale;
c) persoane autorizate sa desfasoare activitati economice;
d) persoane angajate în institutii internaţionale, daca nu sunt asiguraţii acestora;
e) alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale;
In conformitate cu art.144 lit.b din Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice constituie contravenţie nedepunerea la termen a declaraţiei de asigurare.
In conformitate cu art. 145 lit. a din acelaşi act normativ, contravenţia se sanctioneaza cu amenda intre 500-1000 lei.
Ca urmare celor anterior mentionate, va solicitam sa va prezentati in cel mai scurt timp. la sediul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti etaj 2. camera 2 - in zilele de luni-joi, orele 08:30 - 14:30, in vederea asigurarii in sistemul public de pensii.
Având in vedere ca sunteti înregistrat in evidenta Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, va solicitam sa va asiguraţi, in conformitate cu prevederile art.6 alin. 1 pct. IV din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.
In situatia in care sunteti asiguratul/a unui sistem neintegrat sistemului public de pensii (avocat, cleric) sau a unei case sectoriale (MApN. MAI. SRI), ne cerem scuze pentru prezenta notificare care v-a fost transmisa, intrucat nu deţinem bazele de date ale caselor de asigurare respective, dar totodata va rugam sa faceţi dovada cu documente care atesta acest fapt pe adresa de e-mail: [...]"
← Judecătoare trimisă în judecată. 20000 euro pentru o... | Noul cod de procedura civila, in vigoare la 1 iunie? → |
---|