Detalii despre cazul judecătoarei ICCJ David Maria
Comentarii |
|
Procurorii DNA au anunţat la 28 februarie 2012, că efectuează cercetări penale faţă de inculpata David Maria - judecător la ICCJ - Secţia Civilă. Procurorii au reţinut în sarcina acesteia două infracţiuni de trafic de influenţă, iar din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale pe care au întocmit-o a rezultat următoarea situaţie de fapt:
Judecătoarea ICCJ David Maria ar fi pretins şi primit de la un denunţător, în trei tranşe, prin intermediar, suma de 200.000 euro în perioada noiembrie - decembrie 2009. În schimbul banilor, inculpata a promis că va solicita unor magistraţi ai Curţii de Apel Ploieşti să admită o contestaţie în anulare, să desfiinţeze hotărârea iniţială de condamnare a denunţătorului şi să-l achite pe acesta. Iniţial, instanţa îl condamnase pe denunţător la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Curtea de Apel Ploieşti a admis (în principiu) la 10 decembrie 2009 contestaţia în anulare formulată în dosarul 7039,1/315/2006 şi a dispus suspendarea deciziei iniţiale de condamnare pronunţată de aceeaşi instanţă, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare. Citiţi mai jos informaţii despre părţile dosarului respectiv şi ce a a dispus instanţa la fiecare dintre termene.
Părţi:
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA : Intimat
- DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE DÂMBOVIŢA : Intimat
- AGENŢIA NAŢIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE : Intimat
- BLANDA PETRU : Intimat
- S.C. ECPROD S.A. : Intimat
- S.C. ELECTRIC PROD CONSTRUCT S.A. : Contestator
- SC"ELECTRIC PROD CONSTRUCT"SRL : Contestator
- SC"ELECTRIC PROD CONSTRUCT"SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ - BĂLAN MĂDĂLIN : Contestator
Termene de judecată:
- 23/11/2009 Amână judecarea cauzei la data de 10 decembrie 2009, Sala 1, pentru lipsa dosarului de fond.
- 10/12/2009 În baza art.391 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, admite în principiu contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea – parte responsabilă civilmente SC”ELECTRIC PROD CONSTRUCT”SRL cu sediul în Moreni, str.Alex.I.Cuza, nr.4, jud. Dâmboviţa, împotriva deciziei penale nr.731 din 22 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.7039/315/2006. Fixează termen pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei la data de 20 ianuarie 2010, cu citarea părţilor : inculpatul, părţile civile şi părţile responsabile civilmente, contestatoarea urmând a fi citată atât la sediul indicat în cerere cât şi în Târgovişte, str.Câmpulung, nr.23 bis, judeţul Dâmboviţa şi prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ – BĂLAN MĂDĂLIN cu sediul în Târgovişte, str.Radu Popescu, bloc 34, sc.C, et.2, apart.20, judeţul Dâmboviţa. În baza art.390 Cod procedură penală, dispune suspendarea deciziei penale sus arătate până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 decembrie 2009.
- 20/01/2010 Amână judecarea cauzei la data de 12 februarie 2010, sala 1, pentru lipsă apărare.
- 10/02/2010 Admite cererea de abţinere formulată de domnii judecători ŞTEFAN FIERARU, ION STELIAN, VASILE MĂRĂCINEANU cu privire la judecarea dosarului nr. 7039,1/315/2006 Dispune repartizarea aleatorie a cauzei conform art. 98 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ultima oară prin H.C.S.M. nr. 1788/15 octombrie 2009. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi , 10 februarie 2010.
- 11/02/2010 Încheiere: Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Elena Negulescu, cu privire la judecarea recursului ce formează obiectul dosarului nr. 7039,1/315/2006. Dispune înlocuirea acesteia cu un alt magistrat din cadrul Secţiei Penale şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, respectiv cu doamna judecător Ioana Nonea, aflată pe a treia poziţie a planificării de permanenţă din data de 12 februarie 2010. Prezentul complet va soluţiona dosarul la termenul de judecată din data de 12 februarie 2010, conform art. 98 alin. 4 din Regulamentul de Ordine Interioară, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ultima oară prin H.C.S.M. nr. 1788/15 octombrie 2009. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Cercetată în şedinţa secretă şi pronunţată în şedinţa publică azi, 11 februarie 2010.
- 12/02/2010 Încheiere: Urmare admiterii cererii de abţinere a d-lor judecători Ştefan Fieraru - Vasile Mărăcineanu şi Ion Stelian, cauza a fost repartizază aleatoriu potrivit art.98 alin.3 din ROI la completul 4 RP, cu termen de judecată la data de 25 martie 2010, Sala 1.
Inculpata David Maria i-a promis aceluiaşi denunţător, în luna ianuarie 2012, că, în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior, va interveni pe lângă judecătorii Curţii de Apel Ploieşti ca aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului într-un dosar având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei sentinţe penale prin care Judecătoria Târgovişte îi respinsese o cerere de revizuire. Denunţătorul formulase cererea de revizuire împotriva aceleiaşi decizii penale prin care el fusese condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. În scopul menţionat anterior, judecătoarea David Maria a fi primit de la denunţător, in mod repetat, în perioada ianuarie-februarie 2012, suma totală de 4.000 euro şi 3.800 lei. De asemenea, inculpata i-a mai pretins denunţătorului, în ziua de 21 februarie 2012, suma de 110.000 euro, spunându-i că îi va remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar ,,prima etapă”, respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea acesteia, urmând ca pentru etapa a doua constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum i-l va preciza.
La termenul din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de denunţător în dosarul 9501/315/2010 împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Târgovişte. Citiţi mai jos informaţii despre părţile dosarului respectiv şi ce a a dispus instanţa la fiecare dintre termene.
Părţi:
- BLANDA PETRE : Recurent
- SC ECPROD SA- PRIN REPREZENTANT LEGAL BLANDA MARIA : Recurent
- SC ECPROD SA -FOST SC ECPROD SA TG.JIU - PRIN REPREZENTANT SOARE ION : Recurent
- MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE DÂMBOVIŢA : Intimat
- SC ELECTRIC PROD CONSTRUCT SA TÂRGOVIŞTE- FOST SC ELECTRIC PROD SRL MORENI : Intimat
Termene:
- 06/02/2012 Amână cauza la data de 27.02.2012 faţă de cererea de amânare a inculpatului pentru lipsă de apărare.
- 27/02/2012 Respinge ca nefondate recursurile declarate de revizuentul BLANDA PETRE, parte responsabilă civilmente SC ECPROD SA prin reprezentant legal BLANDA MARIA - şi SC ECPROD SA fost SC ECPROD SA TG.JIU - prin reprezentant SOARE ION - Tg. Jiu, împotriva sentinţei penale nr.564 din 15.11.2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, Obligă recurenţii la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.02.2012.
Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea judecătoarei David Maria pentru 24 de ore, urmând ca aceasta să fie prezentată ICCJ cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. De asemenea, CSM - Secţia pentru judecători a încuviinţat, tot în data de 28 februarie 2012, percheziţia la imobilele deţinute, reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatei. Vizualizati mai jos declaratia de avere a judecatoarei Maria David.
← Fals medic, detectiv impostor si evazionist, retinut | Denunt la vama pentru o spaga de 35.000 euro → |
---|
Comentarii despre Detalii despre cazul judecătoarei ICCJ David Maria
