Legea care introduce procurori in arenele sportive

Lege violente sportiveLegea 10/2012, publicată în M.Of. 21/2012, modifică şi completează Legea 4 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive. Modificările au fost făcute la solicitarea MAI, a Jandarmeriei Române, a organizatorilor de activităţi sportive şi chiar a anumitor suporteri şi organizaţii de suporteri care au apreciat că manifestările deplasate ale unora dintre membrii galeriilor deteriorează imaginea competiţiilor sportive. Iată principalele modificări şi completări pe care le aduce această lege:

Stabileşte o clasificare legală a competiţiilor şi jocurilor sportive dpdv. al riscului prezumat, respectiv:

  1. competiţii sau jocuri sportive fără grad de risc;
  2. competiţii sau jocuri sportive cu grad scăzut de risc;
  3. competiţii sau jocuri sportive cu grad mediu de risc;
  4. competiţii sau jocuri sportive cu grad ridicat de risc.

În situaţia desfăşurării unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc este necesară prezenţa în arena sportivă a prefectului sau a reprezentantului acestuia, precum şi a unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie se află arena sportivă. Înştiinţarea acestora se realizează de către unitatea de jandarmi competentă teritorial. Comandantul unităţii de jandarmi competente teritorial, împreună cu responsabilul de ordine şi siguranţă al organizatorului de competiţie sau de joc sportiv vor fi cei care vor stabili aceste graduri de risc ale competiţiilor, potrivit prevederilor Legii 4/2008.

Elimină unele disfuncţionalităţi constatate în pregătirea de specialitate a personalului de ordine şi siguranţă (stewarzi), prin corelarea prevederilor Legii nr.4/2008 cu cele ale actelor normative în vigoare care reglementează domeniul pregătirii profesionale a adulţilor;

Stabileşte posibilitatea ca Poliţia Comunitară să presteze, contra cost, serviciul de asigurare a ordinii şi siguranţei spectatorilor în incinta arenei sportive, mai ales în localităţile în care nu există societăţi de pază şi protecţie care să presteze un astfel de serviciu. Şi până acum, în unele localităţi, Poliţia Comunitară era solicitată de diferiţi organizatori să asigure măsuri de ordine la diferite competiţii şi jocuri sportive, dar această activitate se desfăşura conform Legii 371 2004 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare. În acest sens, Art. 5 din lege s-a modificat după cum urmează:

"(1) Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul arenelor sportive revine organizatorului, care poate încheia în acest sens contracte de prestări servicii, în condiţiile legii, cu societăţi specializate de protecţie şi pază sau, în lipsa acestora, cu poliţia locală“.

Impune procurorului sau, după caz, instanţei de judecată să comnice măsurile de siguranţă dispuse privind interzicerea accesului unor spectatori la manifestări sportive către Punctul Naţional de Informare pentru Manifestări Sportive, pentru a se putea asigura urmărirea de către forţele de ordine a modului de respectare a acestor măsuri;

Obligă spectatorii cărora li s-a interzis accesul, să se prezinte la sediul structurilor de poliţie, jandarmerie sau poliţie de frontieră pe timpul desfăşurării partidelor pentru care au primit interdicţie, pentru a se putea asigura eficienţa acestor măsuri;

Stabileşte mai clar modul de punere în aplicare a sancţiunii contravenţionale complementare privind interzicerea accesului; În acest sens, art. 53 din lege stabileşte că neprezentarea la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră pe timpul desfăşurării unui joc sportiv pentru care s-a dispus măsura interzicerii accesului, precum şi identificarea celui în cauză într-un alt loc decât cel comunicat monitorului de securitate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 120–200 de ore activităţi în folosul comunităţii.

Elimină posibilitatea acordată spectatorului care a săvârşit o faptă penală pe timpul sau în legătură cu o competiţie sau un joc sportiv să solicite instanţei de judecată diminuarea perioadei pentru care s-a dispus interdicţia, măsura care contravine principiilor avute în vedere de legiuitor la elaborarea Legii nr.4/2008 şi care poate genera lipsa de eficienţă a măsurii din punct de vedere coercitiv-educativ;

incriminarea ca infracţiune a pătrunderii fară drept în incinta suprafeţei de joc, faptă cu un ridicat nivel de pericol social, ce aduce atingere spectacolului sportiv. În acest sens, Art. 32 ind.1 din lege:

„(1) Pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an şi măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de la un an la 2 ani.
(2) Dacă pătrunderea este însoţită sau urmată de acte de agresiune ori violenţă fizică, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani şi măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.“

Instituie sancţiuni concrete pentru societăţile de pază şi protecţie în cazul nerespectării planurilor de acţiune şi enumeră expres aceste contravenţii, respectiv:

a) prestarea serviciului de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta unei arene sportive, fără întocmirea prealabilă a planului de acţiune;
b) neprezentarea spre aprobare, în termenul legal, a planului de acţiune întocmit pentru asigurarea ordinii şi siguranţei participanţilor la o competiţie sau un joc sportiv;
c) nerespectarea măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi competentă teritorial cu ocazia aprobării planului de acţiune;
d) folosirea agenţilor de pază necalificaţi sau fără specializare, în condiţiile legii;
e) nerespectarea numărului de personal de ordine şi siguranţă stabilit prin planul de acţiune aprobat, pentru fiecare element de dispozitiv.
Aceste contravenţiile se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. b) şi c);
b) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. d) şi e);
c) cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei, cea prevăzută la lit. a).

Pentru a vizualiza restul modificărilor, accesaţi varianta actualizată a legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive: Legea 4 2008 actualizata

Alte articole recente:

Comentarii despre Legea care introduce procurori in arenele sportive