Art. 43 Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din instituţia de credit ajunsă în stare de insolvenţă

CAPITOLUL IV
Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din instituţia de credit ajunsă în stare de insolvenţă

Art. 43

(1) Procedura falimentului va fi închisă de judecătorul-sindic, la solicitarea lichidatorului, printr-o hotărâre de închidere, atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit în faliment au fost distribuite şi când fondurile nereclamate de către cei îndreptăţiţi, în termen de 90 de zile de la data raportului final, au fost depuse de lichidator la Trezoreria Statului, iar extrasul de cont va fi depus la judecătorul-sindic. Hotărârea va fi comunicată în scris sau în presă, în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, tuturor părţilor implicate.

(2) După intrarea în faliment a instituţiei de credit debitoare, lichidatorul va depune spre păstrare la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti documentele instituţiei de credit debitoare, arhivate conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În termen de 60 de zile lucrătoare de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul va depune la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti restul de documente ale instituţiei de credit debitoare.

OG 10 2004 privind falimentul insituţiilor de credit actualizată prin:

OUG 37/2010 - pentru modificarea şi completarea OG 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit din 14 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;

OUG 37/2010 - pentru modificarea şi completarea OG 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit din 14 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;

Legea 278/2004 - pentru aprobarea OG 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit din 23 iunie 2004, Monitorul Oficial 579/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 43 Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din instituţia de credit ajunsă în stare de insolvenţă