Art. 10 Accesul la serviciile publice administrative şi juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi Dispoziţii speciale

CAPITOLUL II
Dispoziţii speciale

SECŢIUNEA a II-a
Accesul la serviciile publice administrative şi juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi

Art. 10

Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin:

a) refuzarea acordării serviciilor publice administrative şi juridice;

b) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate publică - alegerea medicului de familie, asistenţă medicală, asigurările de sănătate, serviciile de urgenţă sau alte servicii de sănătate;

c) refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinaţie de locuinţă, cu excepţia situaţiei în care această restrângere este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare;

d) refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract, cu excepţia situaţiei în care această restrângere este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare;

e) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee şi expoziţii, cu excepţia situaţiei în care această restrângere este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare;

f) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică, cu excepţia situaţiei în care această restrângere este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare;

g) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace -, cu excepţia situaţiei în care această restrângere este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare;

h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilităţi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 10 Accesul la serviciile publice administrative şi juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi Dispoziţii speciale