Art. 24 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Dispoziţii speciale
Comentarii |
|
Dispoziţii speciale
SECŢIUNEA a VI-a
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Art. 24
(1) Propunerile nominale pentru Colegiul director se înaintează birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în cel mult 30 de zile de la data la care mandatele au devenit vacante. Propunerile vor fi însoţite de: curriculum vitae, cazier judiciar şi declaraţii pe propria răspundere ale candidaţilor, din care să reiasă că nu se încadrează în prevederile art. 23 alin. (3) lit. e) şi f).
(2) Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului publică pe paginile lor de internet candidaturile depuse şi înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţă comună. În termen de 15 zile de la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile permanente de specialitate obiecţiuni în scris, argumentate, cu privire la candidaturile depuse.
(3) În urma audierii candidaţilor, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun pe care îl prezintă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
(4) Candidaturile se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
← Art. 23 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării... | Art. 25 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării... → |
---|