Art. 17 Reguli procedurale privind expertiza tehnică judiciară

CAPITOLUL III
Reguli procedurale privind expertiza tehnică judiciară

Art. 17

(1) Organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

(2) La termenul la care a avut loc numirea expertului, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei înştiinţează partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi îi pune în vedere să plătească această sumă în termen de 5 zile de la înştiinţare.

(3) Adresa privind numirea expertului se comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi expertului tehnic judiciar, după efectuarea plăţii în condiţiile alin. (2), şi cuprinde următoarele:

a) denumirea şi datele de contact ale organului cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus numirea;

b) numărul şi obiectul dosarului în care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice judiciare;

c) numele sau, după caz, denumirea părţilor din dosar şi datele de contact ale acestora: domiciliul sau, după caz, sediul acestora, precum şi numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail, dacă acestea sunt cunoscute;

d) numărul şi data încheierii sau ordonanţei prin care a fost numit expertul;

e) obiectivele expertizei tehnice judiciare dispuse la care trebuie să răspundă expertul;

f) termenul stabilit pentru depunerea raportului de expertiză;

g) suma stabilită cu titlu de onorariu provizoriu;

h) suma stabilită cu titlu de cheltuieli provizorii;

i) menţiunea că sumele provizorii, stabilite cu titlu de onorariu provizoriu şi cheltuieli provizorii, au fost plătite în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare.

(4) Plata sumei provizorii către expertul tehnic judiciar numit se va efectua prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, după depunerea raportului de expertiză la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei.

OG 2 2000 "Legea experţilor tehnici" actualizată prin:

Legea 208/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară din 11 noiembrie 2010, Monitorul Oficial 784/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 17 Reguli procedurale privind expertiza tehnică judiciară




CARBUNESCU GHEORGHE 31.10.2019
Am facut o lucrare la Trib. Dolj, am lucrat efectiv circa 4 luni si vreo 600 km deplasari, am solicitat 190 ore, partile nu facut obiectiuni la concluziile expertizei. Instanta a omis sa se pronunte asupra onorariului cand a dat sentinta. Am facut apel, recurs si nimic, nu mai am cale jurisdictionala. A fost ca la piata, eu le cer lapte si instantele imi raspund ca nu au ceapa, copiaza diferite paragrafe din diferite surse care nu au legatura cu cererea mea. Va rog sa-mi dati o solutie
Răspunde
Grunzu Otonel 5.01.2018
Organul care a dispus efectuarea expertizei sa tina cont la stabilirea onorariului provizoriu ca acesta sa fie in concordanta cu obiectivele solicitate si cu munca ce trebuie efectuata in realizarea expertizei.Un onorariu de bun simt ar fi in medie minim 1000ron. Onorariu definitiv sa nu fie lasat la aprecierea partilor ,sa fie insusit de instanta asa cum a fost solicitat de expert.In cazul in care se solicita un onorariu unde se presupune ca nu ar oglindi munca depusa si cheltuei cu efectuarea expertizei inainte de cenzurare expertul sa fie citat in instanta ,ocazie cu care sa lamureasca
Citește mai mult lucrurile si de a avea posibilitatea sa se apere. Instanta sa motiveze prin incheere de sedinta cenzurarea pe fiecare operatiune in parte din decontul de cheltueli,nu apreciere si cezurare la nivel general. Exemplificam partaj 5.38ha cu 12 parcele intravila si extravilan cu 27 parcele ,13 parti convocate cu avizare O.C.P.I.la care sa fixat onorariu provizoriu 700ron .
Răspunde