Art. 29 Calitatea de expert tehnic extrajudiciar Organizarea activităţii de expertiză tehnică extrajudiciară
| Comentarii |
|
Organizarea activităţii de expertiză tehnică extrajudiciară
Secţiunea I
Calitatea de expert tehnic extrajudiciar
Art. 29
(1) Dobândeşte calitatea de expert tehnic extrajudiciar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) şi la art. 14 şi care a promovat examenul organizat potrivit art. 27 şi 28. Condiţia minimă de stagiu în specialitate, prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. d), poate fi majorată prin regulamentul elaborat potrivit art. 28 alin. (2).
(2) Calitatea de expert tehnic extrajudiciar şi specialitatea se dovedesc cu legitimaţia de expert eliberată de ministerul sau de instituţia centrală abilitată să organizeze examenul de expert tehnic extrajudiciar, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă.
Art. 291
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) şi a1) şi, respectiv, cele ale art. 101, cu excepţia înscrierii în Tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, se aplică, în mod corespunzător, şi pentru dobândirea şi exercitarea în România a profesiei de expert tehnic extrajudiciar. Recunoaşterea, fără efectuarea vreunei formalităţi de verificare, a documentelor de atestare profesională emise de autoritatea competentă din statul de origine, prin care se certifică specializarea în această profesie a cetăţeanului unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, precum şi a cetăţeanului român care au dobândit calitatea de expert tehnic extrajudiciar într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, revine ministerelor de resort şi celorlalte instituţii centrale, fiecare în domeniul său de specialitate, dovezile urmând a le fi înaintate acestora.
OG 2 2000 "Legea experţilor tehnici" actualizată prin:Legea 37/2009 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară şi a Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice din 13 martie 2009, Monitorul Oficial 182/2009;
| ← Art. 28 Calitatea de expert tehnic extrajudiciar Organizarea... | Art. 30 Efectuarea expertizei tehnice extrajudiciare... → |
|---|








