Art. 24 Obligaţiile, persoanelor fizice şi juridice în domeniul metrologiei legale
Comentarii |
|
Obligaţiile, persoanelor fizice şi juridice în domeniul metrologiei legale
Art. 24
Persoanele fizice sau juridice care utilizează ori încredinţează spre utilizare, în calitate de proprietar, mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal sunt obligate să asigure legalitatea acestora şi să le declare, înainte de punerea în funcţiune/utilizare, Biroului Român de Metrologie Legală, pentru asigurarea controlului metrologic.
Se interzice persoanelor fizice sau juridice să deţină în locurile destinate măsurărilor din domenii de interes public, prevăzute la art. 3 alin. 1, mijloace de măsurare specifice acestor măsurări, dacă acestea sunt false sau falsificate, nu poartă marcajele metrologice obligatorii în termenul de valabilitate sau au indicaţii exprimate numai în unităţi de măsură nelegale.
OG 20 1992 actualizată prin:OG 104/1999 - pentru modificarea şi completarea prevederilor OG 20/1992 privind activitatea de metrologie din 30 august 1999, Monitorul Oficial 426/1999;
OG 104/1999 - pentru modificarea şi completarea prevederilor OG 20/1992 privind activitatea de metrologie din 30 august 1999, Monitorul Oficial 426/1999;
← Art. 23 Obligaţiile, persoanelor fizice şi juridice în... | Art. 25 Obligaţiile, persoanelor fizice şi juridice în... → |
---|