Art. 2 OG 25/2006 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 2
În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) registru naţional - instrument unitar de evidenţă, la nivel naţional, a fonogramelor, videogramelor şi a programelor pentru calculator introduse în circuitul comercial pe teritoriul României, a marcajelor holografice aplicate pe acestea, precum şi a persoanelor fizice autorizate, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice care desfăşoară activităţi cu fonograme, videograme şi programe pentru calculator pe teritoriul României;
b) distribuire - vânzarea originalului sau a copiilor, în formă tangibilă, ale unei fonograme, videograme ori a unui program pentru calculator, destinate a fi vândute prin intermediul spaţiilor comerciale către alţi operatori economici care au ca obiect de activitate comercializarea de astfel de produse, pe baza unui contract de distribuire;
c) comercializare - vânzarea originalului sau a copiilor, în formă tangibilă, ale unei fonograme, videograme ori a unui program pentru calculator către utilizatorul final;
d) multiplicare autorizată - realizarea de copii, în formă tangibilă, ale unei fonograme, videograme sau program pentru calculator a unei înregistrări-matriţă de către multiplicatorii autorizaţi potrivit prevederilor prezentei ordonanţe;
e) marcaj holografic - etichetă având un model unic pe teritoriul României, autorizat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care constă într-o imagine tridimensională, înseriată cu un cod alfanumeric, realizată pe suport autoadeziv şi autodistructiv;
f) copertă - ambalaj al fonogramei, videogramei sau al programului de calculator, pe care sunt prezentate elemente grafice şi informaţii pentru identificarea conţinutului şi a titularilor de drepturi;
g) licenţa programului pentru calculator - autorizarea scrisă, care însoţeşte programul pentru calculator, dată de titularul dreptului de autor privind dreptul de utilizare a acelui program.
OG 25/2006 actualizată prin:Lege nr. 364/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor din 21 septembrie 2006, M. Of. 800/2006;
← Art. 1 OG 25/2006 Dispoziţii generale | Art. 3 OG 25/2006 Dispoziţii generale → |
---|