Art. 16 Accesul la ocupaţia de operator de transport rutier Accesul la activitatea de transport rutier
Comentarii |
|
Accesul la activitatea de transport rutier
SECŢIUNEA 1
Accesul la ocupaţia de operator de transport rutier
Art. 16
(1) Certificatul de competenţă profesională a managerului de transport se obţine în baza pregătirii profesionale iniţiale, urmată de o examinare, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.
(2) Deţinătorii de certificate de competenţă profesională au obligaţia de a urma cursuri pentru pregătirea profesională periodică în domeniile enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, la intervale de cel mult 10 ani, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.
(3) Deţinătorii de certificate de competenţă profesională care nu au mai condus o întreprindere de transport rutier de marfă sau o întreprindere de transport rutier de persoane în ultimii 5 ani au obligaţia de a urma cursuri de pregătire profesională periodică, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.
(4) În vederea actualizării cunoştinţelor pe care le deţin, managerii de transport au obligaţia să urmeze cursuri pentru pregătirea profesională continuă, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.
← Art. 15 Accesul la ocupaţia de operator de transport rutier... | Art. 17 Accesul la transportul rutier în cont propriu Accesul... → |
---|