Art. 3 Constituirea consiliului local
Comentarii |
|
Constituirea consiliului local
Art. 3
(1) Şedinţa de constituire este deschisă de prefect sau de reprezentantul acestuia, care îl invită pe cel mai în vârstă dintre consilieri, precum şi pe cei 2 asistenţi ai acestuia să preia conducerea lucrărilor şedinţei. Asistenţi ai preşedintelui de vârstă vor fi desemnaţi cei mai tineri consilieri.
(2) După preluarea conducerii şedinţei se ia o pauză, în timpul căreia se constituie grupurile de consilieri, potrivit prevederilor Statutului aleşilor locali, iar secretarul unităţii administrativ-teritoriale prezintă preşedintelui de vârstă şi asistenţilor acestuia dosarele consilierilor declaraţi aleşi şi pe cele ale supleanţilor lor, aşa cum acestea au fost primite de la biroul electoral de circumscripţie. Dosarele pot fi însoţite de opţiunile scrise ale consilierilor aleşi care ocupă funcţii incompatibile, potrivit legii, cu calitatea de consilier.
(3) Dacă primarul declarat ales a candidat şi pentru funcţia de consilier şi a obţinut mandatul, dosarul acestuia va fi însoţit de opţiunea scrisă pentru una dintre cele două funcţii.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică numai în cazul în care procedura de validare a mandatului primarului a fost finalizată.
← Art. 2 Constituirea consiliului local | Art. 4 Constituirea consiliului local → |
---|