Art. 8 Constituirea consiliului local

CAPITOLUL I
Constituirea consiliului local

Art. 8

(1) După validarea mandatelor a cel puţin două treimi din numărul de consilieri stabilit potrivit legii se va proceda la depunerea următorului jurământ: Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei.......... (oraşului, judeţului). Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

(2) Jurământul se depune după următoarea procedură: secretarul comunei, oraşului, municipiului sau subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului va da citire jurământului, după care consilierii validaţi se vor prezenta, în ordine alfabetică, în faţa unei mese special amenajate, pe care se află un exemplar din Constituţie şi Biblia. Consilierul va pune mâna stângă atât pe Constituţie cât şi, dacă este cazul, pe Biblie, va pronunţa cuvântul jur, după care va semna jurământul de credinţă, care va fi imprimat pe un formular special.

(3) Jurământul se semnează în două exemplare. Un exemplar se păstrează la dosarul de validare, iar al doilea se înmânează consilierului.

(4) Consilierii pot depune jurământul fără formula religioasă. În acest caz jurământul va fi imprimat pe formular fără această formulă.

(5) Consilierii care refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept, fapt care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. În acest caz se va supune validării mandatul primului supleant de pe lista partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale respective, dacă până la validarea mandatului partidele politice şi alianţele politice confirmă în scris apartenenţa la partid a consilierului în cauză.

(6) După depunerea jurământului de către cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului local preşedintele de vârstă declară consiliul legal constituit. Declararea consiliului ca legal constituit se constată prin hotărârea nr. 3.

Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale actualizat prin:

Legea 673/2002 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale din 19 decembrie 2002, Monitorul Oficial 953/2002;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 8 Constituirea consiliului local