Art. 64 OG 36/2002 Dispoziţii comune
Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 64
(1) Contribuabilii sunt obligaţi să depună declaraţiile de impunere la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se află bunurile impozabile sau taxabile, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, în vederea determinării valorilor impozabile, precum şi a impozitelor sau taxelor aferente.
(2) Verificarea datelor înscrise în declaraţia de impunere se face prin confruntare cu cele existente în registrele agricole sau în orice alte evidenţe specifice cadastrului imobiliar-edilitar, precum şi cu cele din evidenţa contabilă a contribuabililor, după caz.
(3) În cazurile contribuabililor care nu depun declaraţia de impunere potrivit dispoziţiilor legale, impozitul pe clădiri se poate stabili din oficiu pe baza evidenţelor prevăzute la alin. (2).
(4) Pentru mijloacele de transport declaraţiile se depun, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială contribuabilii îşi au domiciliul, sediul sau punctele de lucru, după caz.
(5) Dacă au intervenit schimbări care conduc la modificarea impozitului sau a taxei datorate, declaraţiile de impunere se depun în termen de 30 de zile.
(6) Contribuabilii, persoane juridice, calculează impozitul sau taxa datorată anual şi depun declaraţia de impunere până la data de 31 ianuarie a anului fiscal la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială se află clădirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile ori taxabile, după caz.
← Art. 63 OG 36/2002 Dispoziţii comune | Art. 65 OG 36/2002 Dispoziţii comune → |
---|