Art. 18 Plata compensaţiilor
Comentarii |
|
Plata compensaţiilor
Art. 18
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care depozitele devin indisponibile, conform art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) sau (ii), Fondul stabileşte data începerii plăţii compensaţiilor, durata efectuării plăţilor şi modalitatea de plată a compensaţiilor şi asigură publicarea în cel mai scurt timp a acestor informaţii pe website-ul Fondului şi în cel puţin două ziare de circulaţie naţională.
(2) Obligaţia de a publica informaţiile prevăzute la alin. (1) la sediul tuturor unităţilor teritoriale revine instituţiei de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile, precum şi instituţiei de credit ce a fost mandatată pentru efectuarea plăţii compensaţiilor.
(3) Plata compensaţiilor trebuie să înceapă, conform datei stabilite de Fond potrivit dispoziţiilor alin. (1), în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data la care depozitele au devenit indisponibile.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), Banca Naţională a României poate aproba, la solicitarea Fondului în circumstanţe absolut excepţionale, prelungirea cu maximum 10 zile lucrătoare a termenului pentru începerea plăţii compensaţiilor.
(5) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să includă cel puţin următoarele elemente:
a) instituţiile de credit care vor fi mandatate să efectueze plata compensaţiilor, inclusiv unităţile teritoriale ale acestora;
b) perioada în care plata compensaţiilor poate fi efectuată prin unităţile instituţiilor de credit mandatate;
c) procedura de obţinere a compensaţiilor neachitate în perioada prevăzută la lit. b);
d) modalităţile de plată, documentele, condiţiile şi formalităţile necesare pentru obţinerea compensaţiei;
e) procedura de soluţionare a contestaţiilor referitoare la datele cuprinse în listele în baza cărora se realizează plata compensaţiilor.
(6) Termenele prevăzute pentru începerea plăţii compensaţiilor şi pentru durata efectuării plăţilor, menţionate în prezentul articol, nu vor putea fi invocate de Fond pentru a refuza plata compensaţiei unui deponent garantat care nu a fost în măsură să îşi valorifice acest drept în termenele de mai sus.
← Art. 17 Plata compensaţiilor | Art. 19 Plata compensaţiilor → |
---|