Art. 23 Plata compensaţiilor
Comentarii |
|
Plata compensaţiilor
Art. 23
(1) Fără a aduce atingere altor drepturi ale deponenţilor garantaţi, Fondul se subrogă în drepturile acestora pentru o sumă egală cu suma compensaţiei datorate potrivit listei finale a compensaţiilor de plătit, prevăzută la art. 21.
(2) În situaţia în care depozitele au devenit indisponibile conform prevederilor art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (ii), Fondul înregistrează, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în registrul grefei tribunalului suma compensaţiilor pe care urmează a le plăti deponenţilor garantaţi, rezultată din situaţia întocmită conform art. 21.
(3) În situaţia în care depozitele au devenit indisponibile conform prevederilor art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i), a fost instituită măsura administrării speciale şi, ulterior, Banca Naţională a României a dispus încetarea administrării speciale şi reluarea activităţii instituţiei de credit sub controlul organelor sale statutare, indisponibilizarea depozitelor încetează de la data la care Banca Naţională a României a dispus reluarea activităţii instituţiei de credit, aceasta, prin excepţie de la prevederile alin. (1), fiind obligată faţă de Fond la plata imediată a sumei corespunzătoare plăţilor efectuate de acesta pentru compensarea depozitelor garantate.
← Art. 22 Plata compensaţiilor | Art. 24 Plata compensaţiilor → |
---|