ARTICOLUL 1 Obiectul şi sfera de aplicare

ARTICOLUL 1

Obiectul şi sfera de aplicare

1.1. Regulamentul are ca obiect stabilirea normelor cu privire la drepturile, obligaţiile şi răspunderile transportatorilor feroviari şi clienţilor în efectuarea transporturilor pe căile ferate din România.

1.2. Regulamentul se aplică expediţiilor transporturilor publice de călători, bagaje, mărfuri şi alte bunuri care se execută de transportatori feroviari autorizaţi în România.

1.3. Transporturile publice feroviare se execută pe bază de contract de transport.

În traficul intern contractul de transport se încheie şi se execută în conformitate cu prevederile prezentului Regulament şi ale reglementărilor în vigoare.

Contractul de transport în traficul internaţional se încheie şi se execută în conformitate cu acordurile, convenţiile şi înţelegerile internaţionale la care România este parte.

1.4. Dacă interesul public sau nevoile exploatării cer, calea ferată poate decide ca:

1.4.1. serviciul şi traficul să fie suspendate total sau parţial;

1.4.2. unele expediţii să fie excluse de la transport sau primite numai în anumite condiţii;

1.4.3. anumite expediţii să se bucure de prioritate.

Aceste măsuri trebuie făcute publice.

1.5. În caz de necesitate, transporturile militare se vor efectua neîntrerupt.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 1 Obiectul şi sfera de aplicare