ARTICOLUL 54 Condiţiile de acceptare la transport Contractul de transport. Generalităţi
Comentarii |
|
Contractul de transport. Generalităţi
ARTICOLUL 54
Condiţiile de acceptare la transport
54.1. Calea ferată efectuează transporturile conform Regulamentului atât timp cât:
54.1.1. expeditorul se conformează normelor Regulamentului şi tarifelor;
54.1.2. transportul este posibil cu personalul şi mijloacele de transport obişnuite;
54.1.3. transportul nu este împiedicat de împrejurări pe care calea ferată nu le poate evita şi care nu depind de ea pentru a fi înlăturate.
54.2. Calea ferată nu este obligată să primească mărfurile pentru a căror încărcare, transbordare sau descărcare sunt necesare mijloace speciale, în afară numai de cazurile în care staţiile în care ar trebui să se facă asemenea operaţiuni, dispun de aceste mijloace.
54.3. Calea ferată nu este obligată să primească decât mărfurile al căror transport se poate face fără întârziere.
54.4. În condiţiile stabilite de calea ferată, staţiile pot să primească provizoriu în depozit transporturile care nu se pot expedia imediat cu plata tarifului corespunzător. Luarea în păstrare se face sub rezerva ca primirea pentru expediere şi aplicarea ştampilei de primire pe documentul de transport să aibă loc numai atunci când expedierea va fi posibilă. Calea ferată răspunde de marfă până la încheierea contractului de transport doar ca depozitar.
← ARTICOLUL 53 Dobânzi la despăgubire Dispoziţii comune... | ARTICOLUL 55 Mărfuri excluse de la transport Contractul de... → |
---|