Art. 129 Controlul statului portului Supravegherea şi controlul navigaţiei în porturi şi în apele naţionale navigabile

CAPITOLUL VII
Supravegherea şi controlul navigaţiei în porturi şi în apele naţionale navigabile

SECŢIUNEA a 4-a
Controlul statului portului

Art. 129

(1) Autoritatea Navală Română are dreptul şi obligaţia de a controla navele care arborează pavilionul altor state, aflate în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti, sau care operează pe ori deasupra platoului continental, în ceea ce priveşte respectarea prevederilor acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

(2) În cazul în care constată că navele prevăzute la alin. (1) nu respectă aceste prevederi, Autoritatea Navală Română va interzice accesul în apele aflate în jurisdicţia României, va reţine navele sau va dispune stoparea operaţiunilor de încărcare/descărcare până la remedierea deficienţelor constatate ori poate aproba remedierea deficienţelor într-un şantier naval ales de către armator.

(3) Autoritatea Navală Română are obligaţia de a notifica deficienţele constatate autorităţii competente a statului care a acordat acelei nave dreptul de a arbora pavilionul său şi/sau organizaţiei recunoscute care a emis certificatul de clasă navei respective, după caz.

(4) În cazul în care se constată că eliminarea deficienţelor nu se poate face în portul în care nava a fost reţinută, Autoritatea Navală Română poate autoriza plecarea navei către alt port, dacă aceasta poate naviga în condiţii minime de siguranţă, iar dacă portul respectiv se află în alt stat, va notifica în mod corespunzător autorităţii competente din acel stat.

OG 42 1997 actualizată prin:

OUG 74/2006 - pentru modificarea şi completarea OG 42/1997 privind transportul naval din 20 septembrie 2006, Monitorul Oficial 827/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 129 Controlul statului portului Supravegherea şi controlul navigaţiei în porturi şi în apele naţionale navigabile