Art. 11 Atribuţii şi competente ale serviciilor sanitar-veterinare de stat

CAPITOLUL III
Atribuţii şi competente ale serviciilor sanitar-veterinare de stat

Art. 11

Drepturile şi competenţele Autorităţii sunt următoarele:

a) are acces liber, pentru a-şi exercita competenţele specifice, în obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1), precum şi în alte locuri ce sunt supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar;

b) solicită prezentarea şi verificarea oricăror documente, date şi informaţii relevante, referitoare la obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1);

c) dispune măsuri de protecţie şi restricţie privind animalele vii, materialul germinativ de origine animală, produsele şi subprodusele supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar din obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1);

d) suspendă sau interzice funcţionarea obiectivelor prevăzute la art. 18 alin. (1);

e) impune măsuri de restricţie privind mişcarea şi certificarea sanitar-veterinară pentru animale vii, material germinativ de origine animală, produse şi subproduse supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar ce se află în obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1);

f) limitează sau interzice comerţul, importul, producerea sau punerea pe piaţă, exportul şi tranzitul de animale vii, material germinativ de origine animală, produse şi subproduse supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar;

g) recoltează probe destinate examenelor de laborator, pentru elucidarea unor factori de risc privind sănătatea animalelor, sănătatea publică, protecţia animalelor, protecţia mediului şi siguranţa alimentelor;

h) verifică dacă personalul angajat al obiectivelor prevăzute la art. 18 alin. (1) respectă cerinţele sanitar-veterinare privind sănătatea animalelor, sănătatea publică, protecţia animalelor, protecţia mediului şi siguranţa alimentelor;

i) inspectează şi controlează conformitatea cu cerinţele sanitar-veterinare pentru obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1);

j) dispune punerea sub sechestru veterinar sau uciderea animalelor ori punerea sub sechestru veterinar, confiscarea şi distrugerea produselor şi subproduselor supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar;

k) aplică sancţiuni contravenţionale în cazul săvârşirii unor fapte care constituie contravenţii la legislaţia sanitar-veterinară;

l) solicită organelor administraţiei publice centrale şi locale aplicarea măsurilor legale în caz de necesitate sau de risc iminent pentru sănătatea animalelor, sănătatea publică, protecţia animalelor, protecţia mediului şi siguranţa alimentelor.

OG 42 2004 actualizată prin:

Legea 215/2004 - pentru aprobarea OG 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare din 27 mai 2004, Monitorul Oficial 531/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 11 Atribuţii şi competente ale serviciilor sanitar-veterinare de stat