Art. 46 Aprobarea amplasării de construcţii şi instalaţii în zona drumului public Administrarea drumurilor

CAPITOLUL II
Administrarea drumurilor

Secţiunea a V-a
Aprobarea amplasării de construcţii şi instalaţii în zona drumului public

Art. 46

(1) Realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcţii, accesuri, amenajări sau instalaţii, în orice scop, fără a periclita siguranţa circulaţiei, este permisă pe baza autorizaţiei de construire şi doar în condiţiile existenţei acordului prealabil şi a autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public emise de administratorul drumului respectiv. Prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, se reglementează situaţiile în care se emite autorizaţie de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public fără acord prealabil.

(2) În lipsa autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public pentru lucrările prevăzute la alin. (1) administratorul drumului notifică titularului autorizaţiei de construire să desfiinţeze lucrările în termen de 5 zile de la data notificării. În cazul nerespectării acestui termen, administratorul drumului desfiinţează lucrările prevăzute la alin. (1), pe cheltuiala titularului autorizaţiei de construire, în conformitate cu reglementările în vigoare.

(3) Prevederile alin. (2) privind desfiinţarea lucrărilor se aplică în mod corespunzător şi în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute în acordul prealabil şi/sau în autorizaţia de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public

(4) Acordul şi autorizaţia de amplasare şi/sau de acces la drum se emit pentru o anumită funcţie şi/sau destinaţie a obiectivului. Schimbarea funcţiei şi/sau a destinaţiei obiectivului de către titularul autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces se realizează numai cu aprobarea administratorului drumului.

(5) La eliberarea autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public, titularul autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces încheie contractul cu administratorul drumului pentru utilizarea şi accesul în zona drumului public. Autorizaţia de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public nu se eliberează până la încheierea contractului cu administratorul drumului.

OG 43/1997 regimul drumurilor actualizată prin:

Ordonanţă nr. 7/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor din 29 ianuarie 2010, Monitorul Oficial 70/2010;

Ordonanţă nr. 79/2001 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor din 30 august 2001, Monitorul Oficial 541/2001;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 46 Aprobarea amplasării de construcţii şi instalaţii în zona drumului public Administrarea drumurilor




CRISTIANA TECUCEANU 22.11.2018
Eu locuiesc la tara si in curtea mea am un magazin mic ,casa este pe sos principala si am contract de comodat pt locatie ,ce autorizatie trebuie sa scot de la compania de drumuri?
Răspunde