Art. 3 Protejarea monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial

CAPITOLUL II
Protejarea monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial

Art. 3

(1) Pentru monumentele istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial se instituie măsuri speciale de protecţie.

(2) Prin măsuri speciale de protecţie pentru monumentele istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial se înţelege măsurile de ordin ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure paza, întreţinerea şi reparaţiile curente, conservarea, consolidarea şi restaurarea, precum şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor care le compun.

(3) Conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial reprezintă obiectiv de interes naţional; în condiţiile legii, pentru protejarea acestora se poate proceda la expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 3 Protejarea monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial