Art. 39 Strategia naţională de cercetare-dezvoltare şi Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare

CAPITOLUL IV
Strategia naţională de cercetare-dezvoltare şi Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare

Art. 39

(1) Strategia naţională stabileşte obiectivele de interes naţional şi cuprinde mijloacele pentru realizarea acestora. Obiectivele principale ale Strategiei naţionale sunt:

a) promovarea şi dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a ţării şi a cunoaşterii;

b) integrarea în comunitatea ştiinţifică internaţională;

c) protecţia patrimoniului tehnico-ştiinţific românesc;

d) dezvoltarea resurselor umane din activitatea de cercetare;

e) dezvoltarea bazei materiale şi finanţarea activităţii de cercetare.

(2) Obiectivele Strategiei naţionale sunt în concordanţă cu obiectivele Programului de guvernare şi ale strategiilor sectoriale şi sunt stabilite pe baza consultării cu organele administraţiei publice centrale şi locale, cu Academia Română şi cu academiile de ramură, cu instituţiile de învăţământ superior, cu unităţile de cercetare-dezvoltare, cu marii agenţi economici, cu patronatele şi cu sindicatele.

(3) Strategia naţională se actualizează periodic, în funcţie de evoluţia economico-socială.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 39 Strategia naţională de cercetare-dezvoltare şi Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare