Art. 49 Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare

CAPITOLUL V
Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare

Art. 49

(1) Fondurile alocate anual în bugetul de stat pentru activitatea de cercetare-dezvoltare reprezintă o prioritate a cheltuielilor de la bugetul de stat.

(2) Abrogat.

(3) Din fonduri publice se alocă sume pentru acţiuni finanţate pe bază de programe, precum şi pentru celelalte cheltuieli, stabilite în condiţiile legii, asigurându-se anual o creştere a alocaţiilor bugetare, astfel încât în anul 2010 să se atingă nivelul de 1% din produsul intern brut.

(4) Fondurile alocate de la bugetul de stat se utilizează cu prioritate pentru finanţarea obiectivelor din Strategia naţională şi Planul naţional, precum şi pentru finanţarea activităţilor unităţilor de cercetare care obţin finanţare parţială pe programe internaţionale, la care statul român contribuie cu fonduri, conform acordurilor încheiate cu partenerii străini.

(5) Se finanţează de la bugetul de stat, prin fonduri alocate în acest scop, cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea, dezafectarea şi paza instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, în limita fondurilor bugetare alocate anual.

(6) Cheltuielile necesare pentru realizarea sau achiziţionarea de noi instalaţii şi obiective speciale de interes naţional, precum şi cheltuielile necesare pentru dezvoltarea instalaţiilor şi obiectivelor existente reprezintă cheltuieli de investiţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat. Aceste cheltuieli se cuprind în proiectele bugetului de stat, pe baza listei de investiţii, elaborată de ordonatorii principali de credite, la propunerea institutelor naţionale din coordonarea acestora şi cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.

(7) Lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional pentru care se alocă fonduri de la bugetul de stat se stabileşte şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.

(8) Conducerea autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare aprobă prin ordin criteriile de selectare a instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional.

OG 57 2002 actualizată prin:

OG 6/2011 - pentru modificarea şi completarea OG 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din 26 ianuarie 2011, Monitorul Oficial 80/2011;

OUG 114/2009 - privind unele măsuri financiar-bugetare din 23 decembrie 2009, Monitorul Oficial 919/2009;

OUG 4/2009 - privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar din 11 februarie 2009, Monitorul Oficial 92/2009;

OUG 88/2006 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal din 20 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 941/2006;

OG 41/2005 - privind reglementarea unor măsuri financiare din 14 iulie 2005, Monitorul Oficial 677/2005;

OG 86/2003 - privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală din 28 august 2003, Monitorul Oficial 624/2003;

Legea 324/2003 - pentru aprobarea OG 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din 8 iulie 2003, Monitorul Oficial 514/2003;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 49 Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare