Art. 4 Calitatea de expert contabil şi contabil autorizat

CAPITOLUL I
Calitatea de expert contabil şi contabil autorizat

Art. 4

(1) Se poate prezenta la examenul de admitere prevăzut la art. 3 pentru profesia de expert contabil persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are capacitate de exerciţiu deplină;

b) are studii economice superioare cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;

c) nu a suferit nicio condamnare care, potrivit legislaţiei în vigoare, interzice dreptul de gestiune şi de administrare a societăţilor comerciale.

(2) La cerere, persoanele care au titlul de academician, profesorii şi conferenţiarii universitari, doctorii în economie şi doctorii docenţi, cu specialitatea finanţe sau contabilitate, au acces la profesia de expert contabil pe baza titlului de doctor, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi susţinerea unui interviu privind normele de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 4 Calitatea de expert contabil şi contabil autorizat