Art. 8 Dobândirea calităţii de consilier în proprietate industrială

CAPITOLUL II
Dobândirea calităţii de consilier în proprietate industrială

Art. 8

(1) Cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al altui stat al Spaţiului Economic European poate exercita profesia de consilier în proprietate industrială în România dacă respectă condiţiile prevăzute de lege.

(2) Persoana prevăzută la alin. (1) care a dobândit calificarea de consilier în proprietate industrială în statul membru de origine sau de provenienţă poate solicita recunoaşterea diplomei, în vederea admiterii în profesia de consilier în proprietate industrială şi a practicării acesteia în România.

(3) Cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al altui stat al Spaţiului Economic European va face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 5 lit. d) şi e) cu documentele eliberate de autorităţile competente din statul de origine sau de provenienţă, recunoscute sau echivalate, potrivit legii.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică şi cetăţenilor români care au obţinut calificarea într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat care face parte din Spaţiul Economic European.

(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile tratatelor la care România este parte.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 8 Dobândirea calităţii de consilier în proprietate industrială