Art. 10 Direcţia generală pentru paşapoarte
Comentarii |
|
Direcţia generală pentru paşapoarte
Art. 10
(1) Organigrama, statul de organizare, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de paşapoarte se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
(2) Coordonarea Direcţiei generale de paşapoarte în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
(3) Direcţia generală de paşapoarte este condusă de un director general, care are calitatea de ordonator de credite, ajutat de 2 directori generali adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, dintre care unul asigură coordonarea activităţii Centrului Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice.
(4) Posturile necesare funcţionării Direcţiei generale de paşapoarte se asigură prin redistribuire dintre cele existente în statele de organizare ale Direcţiei paşapoarte din cadrul Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, precum şi din cele aprobate, conform legii, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor.
OG 83 2001 actualizată prin:OUG 94/2008 - pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie din 24 iunie 2008, Monitorul Oficial 485/2008;
OUG 50/2004 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor din 15 iunie 2004, Monitorul Oficial 595/2004;
← Art. 9 Direcţia generală pentru paşapoarte | Art. 11 Direcţia generală pentru paşapoarte → |
---|