Art. 23 Asigurarea financiară şi materială
Comentarii |
|
Asigurarea financiară şi materială
Art. 23
(1) Materialele necesare producerii cărţilor de identitate, cărţilor de identitate provizorii şi cărţilor de alegător, precum şi elementele de particularizare aplicabile prin ştanţare pe cartea de identitate provizorie se achiziţionează, în condiţiile legii, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectorat, şi se distribuie gratuit serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
(2) Imprimatele tipizate şi tipăriturile înseriate necesare în activitatea de eliberare a cărţilor de identitate, precum şi ştampilele care se aplică pe cărţile de identitate provizorii se confecţionează de Tipografia Ministerului Administraţiei şi Internelor şi se distribuie gratuit serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, prin Inspectorat.
(3) Materialele prevăzute la alin. (2) care se confecţionează şi se distribuie cu titlu gratuit de către Ministerul Administraţiei şi Internelor se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
OG 84 2001 actualizată prin:OG 16/2006 - pentru modificarea şi completarea OG 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din 26 ianuarie 2006, Monitorul Oficial 80/2006;
OG 16/2006 - pentru modificarea şi completarea OG 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din 26 ianuarie 2006, Monitorul Oficial 80/2006;
OUG 50/2004 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor din 15 iunie 2004, Monitorul Oficial 595/2004;
Art. 231
(1) Pentru asigurarea compatibilităţii hardware şi software a sistemelor informatice şi de comunicaţii pentru emiterea cărţilor de identitate şi a cărţilor de alegător, echipamentele necesare preluării imaginii cetăţenilor care solicită cărţi de identitate, precum şi cele necesare actualizării Registrului naţional de evidenţă a persoanelor se achiziţionează de serviciile publice comunitare, în baza specificaţiilor tehnice elaborate de Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor.
(2) Pentru înlocuirea sistemelor de operare sau modificarea parametrilor acestora, pentru modificarea tehnicii de calcul, precum şi pentru instalarea produselor software şi aplicaţiilor necesare operării bazelor de date, sunt autorizaţi specialiştii structurilor teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor.
OG 84 2001 actualizată prin:Legea 243/2009 - pentru modificarea şi completarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, pentru modificarea OG 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi pentru modificarea şi completarea OG 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice din 23 iunie 2009, Monitorul Oficial 445/2009;
OG 16/2006 - pentru modificarea şi completarea OG 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din 26 ianuarie 2006, Monitorul Oficial 80/2006;
← Art. 22 Asigurarea financiară şi materială | Art. 24 Dispoziţii tranzitorii şi finale → |
---|