Art. 29 Sancţiuni
Comentarii |
|
Sancţiuni
Art. 29
(1) Sunt considerate contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune potrivit Codului penal, şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte:
a) prestarea uneia dintre activităţile reglementate de prezenta ordonanţă fără existenţa atestării legale sau fără contract de concesiune, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;
b) încredinţarea unui contract de delegare de gestiune sau de concesiune pentru una dintre activităţile de salubrizare fără licitaţie publică sau unui operator neatestat, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.
(2) Consiliile locale şi consiliile judeţene vor stabili faptele care constituie contravenţii în domeniul serviciilor publice de salubrizare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
← Art. 28 Sancţiuni | Art. 30 Sancţiuni → |
---|