Art. 16 Constatarea contravenţiei
Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Constatarea contravenţiei
Art. 16
(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
(11) În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.
(2) Abrogat.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
(5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
(6) În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica Alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
OG nr. 2/2001 actualizată prin:
- Legea nr. 526/2004 pentru modificarea şi completarea OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Monitorul Oficial nr. 1149/2004;
- Legea nr. 357/2003 pentru aprobarea OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, Monitorul Oficial nr. 537/2003.
← Art. 15 Constatarea contravenţiei | Art. 17 Constatarea contravenţiei → |
---|
Eu am fost amendat de Politia Locala pentru desuri conform ONG 92/2021 PE BAZA UNOR FACTURI CARE AU FOST PUSE IN ACESTE DESEURI -fara nici o alta proba intrucit cu 3 luni inainte de intocmirea procesului verbal am parasit ROMANIA SI NU AVEAM CUM FIZIC SA SAVIRSESC ACEASTA CONTRAVENTIE -poate cinebva sa-mi dea o sugestie
Un PV Poliție de Constatare, pentru depășirea viteză maximă legală, dacă are ștersături, mai clar ștersătura, apoi adăugarea, este pentru dispozitivul cu care s-a făcut detecția vitezei, se poate contesta în Instanță cu șanse de anulare al acestuia (PV Poliție)?
Citește mai mult
obiectiuni nimic a scris el ce a vr .am vreo sansa sa castig la o contestatieagentul constatator nu a trecut in procesul verbal datele firmei care este proprietarul masinii.
De asemenea nu se intelege aproape nici un cuvant din acest proces nici numele sau functia agentului constatator nici descrierea faptei absolut nu este lizibil nu este nimeni ca sa inteleaga ce este scris.Pot atacaacest proces constatator??
"Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 şi art. 34 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul verbal de contravenţiei nu numai că nu este lipsit de forţă probantă ci dimpotrivă, face dovada situaţiei de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de către petent şi nicidecum de către organul constatator. Astfel, din această perspectivă considerăm că procesul verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei
Citește mai mult
contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară."Detalii: legeaz.net/spete-civil/art-14-din-og-2-937-2010
Toti agentii scriu ei in acea rubrica ,, nu sunt obiectiuni " dupa ce PV. ESTE COMPLETAT IL DA PIXUL CONTRAVENIENTULUI SA SEMNEZE DE PRIMIRE.
Este constitutional sa competeze el aceasta rubrica ? Cum fac eu dovada care a fost opinia mea la primirea PV.
DACA STITI VREO SENTINTA DATA DE CURTE PE ACEASTA SPETA VA ROG SA SPUNETI.
CUM PUTEM CONTESTA UN PV. IN CARE POLITISTUL A SCRIS EL IN ACEASTA RUBRICA....... VA MULTUMESC.