Art. 5 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 5
(1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.
(2) Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contravenţională;
c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
d) Abrogată.
(3) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
c) închiderea unităţii;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activităţii agentului economic;
f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
(4) Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare.
(5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
(6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.
(7) Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare.
OG nr. 2/2001 actualizată prin:
- OUG nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, Monitorul Oficial nr. 747/2003;
- Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Monitorul Oficial nr. 268/2002;
← Art. 4 Dispoziţii generale | Art. 6 Dispoziţii generale → |
---|