Art. 31 Proceduri de atribuire a contractelor de achiziţii Condiţii privind desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii

CAPITOLUL 4
Condiţii privind desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii

SECŢIUNEA 1
Proceduri de atribuire a contractelor de achiziţii

Art. 31

(1) Comisia de atribuire transmite tuturor candidaţilor selectaţi invitaţii de participare la negociere, în care se vor specifica în mod obligatoriu:

a) nivelul taxei de înscriere la negociere;

b) data la care vor avea loc consultări şi negocieri comune cu toţi candidaţii selectaţi.

(2) Se pot înscrie la negocieri candidaţii selectaţi care au primit invitaţia de participare la negociere şi care au achitat taxa pentru documentaţia aferentă elaborării şi prezentării ofertei.

(3) Consultările şi negocierile vor fi purtate asupra prevederilor finale ale documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei, iar şedinţele vor avea ca rezultat întocmirea documentaţiei finale şi remiterea acesteia tuturor candidaţilor selectaţi care au participat la negociere în vederea înscrierii la licitaţie.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 31 Proceduri de atribuire a contractelor de achiziţii Condiţii privind desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii