Art. 4 Definiţii Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 4

Definiţii

(1) În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:

a) Autoritate - Administraţia Fondului pentru Mediu;

b) beneficiar - unitatea administrativ-teritorială sau subdiviziunea municipiului ori asociaţia de dezvoltare intercomunitară (A.D.I.) din mediul urban şi rural care a solicitat finanţare din Fondul pentru mediu şi al cărei proiect a fost aprobat în vederea finanţării, aceasta încheind în termenul prevăzut contract pentru finanţare nerambursabilă cu Autoritatea;

c) ape uzate - ape uzate menajere provenite din gospodării şi servicii, care rezultă de regulă din metabolismul uman şi din activităţile menajere, sau amestec de ape uzate menajere cu ape uzate industriale şi/sau meteorice;

d) aglomerare umană - o zonă în care populaţia şi/sau activităţile economice este/sunt suficient de concentrată/concentrate pentru a face posibilă colectarea apelor uzate şi dirijarea lor spre o staţie de epurare sau spre un punct final de evacuare;

e) aviz de gospodărire a apelor - actul tehnico-juridic ce condiţionează finanţarea şi execuţia obiectivelor noi de investiţie, dezvoltarea, modernizarea sau retehnologizarea unor instalaţii existente ori procese tehnologice, precum şi realizarea de lucrări de interes public ce se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele;

f) autorizaţie de gospodărire a apelor - actul tehnico-juridic ce condiţionează punerea în funcţiune sau exploatarea obiectivelor noi ori a celor existente, construite pe ape sau care au legătură cu apele;

g) cerere de finanţare nerambursabilă - document completat şi depus de către solicitant, în vederea obţinerii finanţării din Fondul pentru mediu; formularul cererii de finanţare nerambursabilă este prevăzut în anexa nr. 1;

h) cerere de tragere - solicitare a beneficiarului adresată în scris Autorităţii, în baza căreia se face decontarea eşalonată a lucrărilor prevăzute în graficul de lucrări, anexă la contractul pentru finanţare nerambursabilă; formularul cererii de tragere este prevăzut în anexa nr. 3 la contractul pentru finanţare nerambursabilă;

i) cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de produse, servicii sau lucrări necesare implementării proiectului şi care pot fi decontate din Fondul pentru mediu, cu condiţia îndeplinirii în mod cumulativ a criteriilor de eligibilitate şi a încadrării lor în categoriile de cheltuieli eligibile;

j) cheltuieli neeligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de servicii, produse sau lucrări necesare implementării proiectului şi care nu sunt suportate din Fondul pentru mediu, neîndeplinind condiţia prevăzută la lit. i);

k) contribuţie proprie - parte din valoarea totală a cheltuielilor eligibile necesare implementării proiectului, nefinanţată din Fondul pentru mediu, susţinută de către beneficiar din surse financiare proprii;

l) criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării; acestea vizează solicitantul, proiectul propus şi cheltuielile proiectului;

m) dosar de decontare - cererea de tragere definită la lit. h), însoţită în mod obligatoriu de documentele justificative fiscale şi nefiscale a căror listă este prevăzută în anexa nr. 4 la contractul pentru finanţare nerambursabilă;

n) dosar de finanţare - cererea de finanţare definită la lit. g), însoţită de documentaţia care trebuie depusă de către solicitant în vederea analizării, selectării, avizării şi aprobării finanţării: certificate fiscale, fişe tehnice, documente de atestare a regimului juridic al imobilului sau terenului, după caz, pe care urmează a se implementa proiectul, planuri de amplasament şi delimitare a terenului/perimetrului, planşe, schiţe, studiu de fezabilitate, precum şi alte documente relevante prevăzute în cuprinsul prezentului ghid;

o) epurarea apelor uzate - ansamblul de procese prin care substanţele de natură minerală, organică, chimică sau bacteriologică sunt reduse la anumite limite, astfel încât prin evacuarea lor să nu dăuneze receptorului natural şi să nu pericliteze folosirea apelor acestuia;

p) epurarea primară - epurarea apelor uzate printr-un proces fizic şi/sau chimic care implică decantarea materiilor în suspensie sau prin alte procedee în care CBO5 al apelor uzate influente este redus cu cel puţin 20%, iar materiile în suspensie, cu cel puţin 50%;

q) epurarea secundară - epurarea apelor uzate printr-un proces biologic cu decantare secundară sau printr-un alt procedeu care permite respectarea condiţiilor prevăzute în Normele tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate - NTPA - 011;

r) epurarea corespunzătoare - epurarea apelor uzate prin orice proces şi/sau sistem care după evacuarea apelor uzate permite receptorilor să întrunească obiectivele relevante de calitate prevăzute în normele tehnice obligatorii şi în avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor în vigoare;

s) finanţare nerambursabilă - modalitate de susţinere financiară a proiectului, caracterizată prin decontarea de către Autoritate a unui procent din cheltuielile eligibile realizate de către beneficiar cu achiziţia produselor, serviciilor sau lucrărilor;

ş) punct de control - locul, secţiunea stabilită de unde se prelevă probe de apă în vederea efectuării analizelor de laborator, amplasate înainte de debuşarea în reţeaua de canalizare a localităţilor şi, în cazul efluenţilor din staţiile de epurare, în punctul final de evacuare finală a apelor uzate în apa receptoare;

t) sesiune de depunere - perioadă de timp determinată în cadrul unei etape a sesiunii de finanţare, în interiorul căreia se poate depune la registratura Autorităţii dosarul de finanţare al solicitantului;

ţ) sesiune de finanţare - perioadă de timp determinată şi organizată etapizat de către Autoritate; data deschiderii sesiunii de finanţare coincide cu prima zi a sesiunii de depunere, iar data închiderii sesiunii de finanţare coincide cu data aprobării finanţării proiectului;

u) solicitant - unitatea administrativ-teritorială sau subdiviziunea municipiului ori asociaţia de dezvoltare intercomunitară (A.D.I.) care a depus dosar de finanţare în cadrul Programului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 4 Definiţii Dispoziţii generale