Art. 19 Dispoziţii tranzitorii

Art. 19

Dispoziţii tranzitorii

(1) Pentru contribuabilii care beneficiază de eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale în derulare la data intrării în vigoare a art. VIII din OG 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, penalităţile de întârziere şi un procent de 50% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale eşalonate la plată se amână la plată în vederea anulării, în conformitate cu prevederile art. IX alin. (4) din această ordonanţă.

(2) Organul fiscal competent comunică, pentru eşalonările la plată prevăzute la alin. (1), un nou grafic de eşalonare la plată odată cu decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 16.

(3) Amânarea la plată a obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se acordă prin decizie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care se comunică contribuabililor odată cu noul grafic de eşalonare refăcut în termen de cel mult 15 zile de la data primului termen din graficul de eşalonare, scadent după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011. La data acordării amânării la plată, eşalonările la plată trebuie să fie în derulare.

(4) Graficul de eşalonare se reface pentru diferenţa rămasă de eşalonat după stabilirea sumelor ce fac obiectul eşalonării la plată, precum şi a celor care fac obiectul amânării la plată în vederea anulării. Primul termen din graficul de eşalonare refăcut este data de 15 octombrie 2011, iar ultimul termen este cel din graficul de eşalonare iniţial, aprobat prin decizie.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 19 Dispoziţii tranzitorii