Art. 4 Eliberarea certificatului de atestare fiscală

Art. 4

Eliberarea certificatului de atestare fiscală

(1) După primirea cererii de acordare a eşalonărilor la plată a obligaţiilor fiscale, organul fiscal competent verifică:

a) dacă cererea conţine elementele prevăzute la art. 3 alin. (4);

b) dacă cererea este însoţită de documentele prevăzute la art. 3 alin. (5)-(7);

c) dacă au fost depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal;

d) existenţa unor sume de rambursat/de restituit/de plată de la buget.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), organul fiscal îndrumă contribuabilii în privinţa drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în cursul procedurii de acordare a înlesnirilor la plată.

(3) În situaţia în care a/au fost emisă/emise decizia/deciziile de rambursare/de restituire şi/sau acte de individualizare a obligaţiilor de plată de la buget, organul fiscal efectuează înregistrarea compensării potrivit art. 116 din Codul de procedură fiscală, înainte de eliberarea certificatului de atestare fiscală.

(4) În vederea soluţionării cererii de acordare a eşalonărilor la plată a obligaţiilor fiscale şi a stabilirii sumelor care vor face obiectul acestora, organul fiscal eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5. Certificatul de atestare fiscală se eliberează în două exemplare: un exemplar se comunică contribuabilului, iar un exemplar se arhivează de către organul fiscal la dosarul înlesnirilor.

(5) În situaţia contribuabililor care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, în certificatul de atestare fiscală eliberat de către organul fiscal competent în administrarea contribuabilului, la secţiunea A, secţiunea B lit. a), precum şi la secţiunea C se înscriu obligaţiile fiscale ale contribuabilului, impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare, precum şi totalul obligaţiilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.

(6) În cazul în care există diferenţe între sumele solicitate de către contribuabil în cerere şi cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, organul fiscal solicită, în scris, prezentarea contribuabilului la sediul său pentru clarificarea situaţiei fiscale a acestuia. Solicitarea se transmite contribuabilului odată cu certificatul de atestare fiscală. Dispoziţiile art. 50 din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.

(7) După clarificarea neconcordanţelor, organul fiscal întocmeşte în două exemplare procesul-verbal de punere de acord, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.

(8) În situaţia contribuabililor care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se înscriu obligaţiile fiscale ale contribuabilului, precum şi impozitul pe venitul din salarii datorat de fiecare dintre sediile sale secundare, ce fac obiectul înlesnirilor la plată.

(9) Odată cu întocmirea procesului-verbal de punere de acord se eliberează, în două exemplare, un nou certificat de atestare fiscală. Un exemplar al procesului-verbal de punere de acord şi al certificatului de atestare fiscală se comunică contribuabilului, iar un exemplar al acestora se arhivează de către organul fiscal la dosarul înlesnirii.

(10) Termenul de clarificare a neconcordanţelor şi de eliberare a unui nou certificat de atestare fiscală este de cel mult 15 zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală iniţial. Termenul prevăzut la art. 3 alin. (3) se prelungeşte în mod corespunzător.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 4 Eliberarea certificatului de atestare fiscală